A trecut Isuse vântul
 

A trecut Isuse vântul de-ndoieli şi de-ntrebări
dar adâncurile mele uneori se mai frământă,
uneori mai pierd seninul şi mai vin acele stări
când prăpăstiile mele mă-ntristează şi-nspăimântă.

Dar nu-i zbuciumul căutării în acest frământ slăvit
ci-opintirea năzuinţei de-a mă înălţa mai tare
către zările divine ele-acelui cer suit
din lumină spre-o lumină tot mai mare şi mai mare.

Nu-i popas să mă reţină, nici ajuns la vreun hotar
când avântul mă avântă mai departe şi departe,
simt mereu în mine-ndemnul ce mă-mpinge iar şi iar
fără preget, fără stăvili, dincolo de orice moarte.

Presimţirea-nfrigurată a răpirii sufleteşti
mi-e ca teama-mbrăţişării cu puterile divine,
însă greutatea slavei din trăirile cereşti
nu-mi apasă ci-mi descarcă tot trupescul de pe mine.

Ce milenii de lumină pot străbate-n duh cu-un gând,
cum să-Ţi pot găsi cuvinte şi cântări de preamărire,
care oare e hotarul unde-aş obosi cântând,
când această veşnicie mi-este-un zbor prin strălucire?
 
 

Traian Dorz