Unde este însă o inimă curată, unde o găseşti? Cei care nu sunt serioşi, care nu se gândesc la viaţa lor şi n-au luat în serios legătura cu Dumnezeu, cei care nu stau în faţa lui Dumnezeu ca să se judece pe ei înşişi în ce priveşte gândurile lor, vorbirea lor, viaţa lor — aceia sigur că vor spune: „Poate că se vor mai găsi şi oameni cu inima curată." Cei care s-au apropiat însă de Domnul Cristos, cei care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu şi-şi cunosc propria inimă, aceia răspund că nu există inimă curată. Şi atunci pentru cine este această fericire? Vom vedea.

Că din fire nu există inimă curată este un lucru adeverit de Cuvântul lui Dumnezeu, în care citim: „Cum ar putea omul muritor să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat? Iată, nici luna nu este strălucitoare şi stelele nu sunt curate înaintea Lui; cu cât mai puţin omul muritor, care nu este decât un vierme, fiul omului, care nu este decât un viermişor!" (Iov 25:4-6). În altă parte, tot în cartea Iov, citim: „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie drept? Iată, El n-are încredere nici în sfinţii Săi şi cerurile nu sunt curate înaintea Lui; cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi coruptă — omul, care bea nelegiuirea ca apa!" (Iov 15:14-16). Iar în cartea Proverbe scrie: „Cine poate să zică: ‚Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu’?" (Proverbe 20:9). Nici unul nu poate să spună că şi-a curăţit inima, căci aceasta este o lucrare care întrece puterea unui om. În altă parte din Scriptură spune că Dumnezeu a făcut pe om curat, dar oamenii umblă cu multe şiretenii (Eclesiastul 7:29).

Domnul Cristos, vorbind despre inima omenească aşa cum este ea şi cum o cunoaşte El, cunoscătorul inimilor, spune: „Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furturi, mărturii mincinoase, hule" (Matei 15:19). Iată inima omului, aşa cum este zugrăvită de Domnul nostru Isus Cristos. Ce lucru bun iese din ea? Nici unul. Atunci trebuie să disperăm? Da, face să disperăm, dacă privim lucrurile aşa cum sunt, nu cum ni le închipuim noi.

Primul lucru rău care iese din inima omului este numit aici „gânduri rele". „Dar ce, gândul este ceva păcătos?" va zice cineva. „Cui nu-i vin în minte multe gânduri rele? Fiecare este liber să gândească ce vrea. Să ţină Dumnezeu în seamă până şi gândurile omului?" Totuşi gândurile rele nu sunt un lucru de mică însemnătate, căci ele nu vin şi nu zboară fără să lase urme. Nu! Ele sunt ouă din care vor ieşi pui. Din gândurile bune vor ieşi cuvinte bune şi fapte bune; iar din gândurile rele vor ieşi cuvinte rele şi fapte rele. Dumnezeu ţine seama de gânduri.

Ba încă cineva a mers până acolo încât a spus: „Ce gândeşti, aceea eşti". Şi am putea adăuga: „Cum gândeşti, aşa trăieşti". Să nu i se pară nimănui că, dacă are gânduri rele, are să trăiască o viaţă curată înaintea lui Dumnezeu sau o să vorbească curat, aşa cum îi place lui Dumnezeu. Gândul este o sămânţă din care va răsări ceva asemenea ei. Dacă sămânţă este rea, de neghină, de pălămidă sau de ce ar mai fi, sigur că tot neghină şi pălămidă are să iasă.

Scriptura ne dă multe dovezi. Gând rău a venit în inima lui Cain şi gândul rău l-a făcut să i se posomorască faţa. Dumnezeu a văzut gândul rău din inima lui Cain şi i-a atras atenţia, spunându-i: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorit faţa?" Dumnezeu a privit gândul dinăuntru al lui Cain ca sămânţă a crimei.

Ar fi groaznic să poată aduna cineva toate gândurile rele care îi trec omului prin minte. O, cine ar putea să le numere? Şi nu este nimeni care să nu aibă gânduri rele. Nimeni n-ar putea să zică: „Eu n-am avut niciodată nici un gând necurat înaintea lui Dumnezeu".

Cei care au ajuns credincioşi au avut mult de furcă în privinţa gândurilor rele. Ele s-au arătat aşa de numeroase şi aşa de urâcioase, că aproape să se îndoiască dacă mai sunt mântuiţi. Au crezut că mântuirea le va aduce dispariţia totală a gândurilor rele, ca şi cum ar fi dispărut firea păcătoasă. Îmi aduc aminte de o bătrână, trecută de optzeci de ani, o bătrână plină de evlavie, cum îmi spunea: „Măiculiţă, ce să mă fac cu gândurile acestea rele? Niciodată n-am avut gânduri aşa de rele ca acum, când sunt credincioasă". Am întrebat-o:

— Îţi plac?

— Vai, cum să-mi placă!

— Nu este nici un pericol dacă nu-ţi plac. Când ţi-or plăcea, atunci este pericol. Dar atâta timp cât ai în d-ta puterea care înlătură orice gând rău, păcătos, înseamnă că ai sare (Marcu 9:50), care înlătură stricăciunea gândurilor rele.

Iată deci primul lucru rău care este în inima omului: gânduri rele. A zice că ai o inimă bună este o vorbă greşită, care nu se potriveşte cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni n-are o inimă bună, nici unul nu este bun.

Tot din inimă ies uciderile. De ce nu zice „uciderea", ci „ucideri"? În „ucideri" intră şi tot ce duce la ucidere. Tot Domnul Isus a spus: „Orişicine se mânie pe fratele său va fi supus judecăţii". Şi în altă parte din Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Cine se mânie pe fratele său este un ucigaş". Deci şi mânia intră tot în categoria uciderii.

Cearta, neînţelegerea, gelozia, răutatea, toate acestea pot să ducă la ucidere. Dacă s-a lăsat omul stăpânit de gânduri de răzbunare, ce putea să iasă din aceasta decât şi fapte de răzbunare. S-au luat la ceartă, iar când cearta s-a înteţit, a ieşit şi uciderea într-un fel sau altul. Când se lasă cineva stăpânit de gelozie, la ce o să-l ducă decât la chin şi la nelegiuire. Despre Domnul Isus se spune că „din invidie" L-au dat să fie omorât.

Sunt multe ucideri, unele sunt cu vorba, altele cu fapta. Oamenii se amăgesc cu vorba că n-au omorât pe nimeni, dar spun aceasta din necunoaşterea Scripturii. Femeia care a făcut atâtea avorturi, poate ea să spună că n-a omorât pe nimeni? Dar o spune, pentru că nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. A omorât viaţa pe care o pusese Dumnezeu în ea. Ce va fi odată când lucrul acesta va fi arătat în toată grozăvia lui! Şi câte alte lucruri intră în capitolul acesta al uciderii!

„Adultere, desfrânări". Şi acestea ies din inima omului. Acesta este păcatul tuturor popoarelor şi tuturor timpurilor şi puţini rămân neîntinaţi de păcatul acesta cu fapta; nu rămân însă şi cu gândul şi cu vorba. În adevăr, Domnul Isus spune că cine se uită la o femeie cu gânduri, cu priviri păcătoase, a şi făptuit păcatul acesta în inima lui. Dacă numai o privire păcătoasă este văzută ca păcat, ce să mai zicem de cuvintele cu două înţelesuri, de glumele porcoase în care se întrec oamenii!

Tot din inima omului mai ies furturile. Ce multe mai sunt! Omul este pornit să pună mâna pe ceea ce nu este al lui. Fetiţele îşi fură jucăriile sau păpuşile unele altora, copiii la şcoală îşi fură din lucrurile de pe acolo.

Un misionar din Africa era plecat de acasă şi în acest timp a venit la soţia lui un negru cu amândouă mâinile tăiate. Ea l-a întrebat: „Ce este cu d-ta că n-ai mâini?" Omul acela furase şi fusese pedepsit să i se taie mâinile. Dar a adăugat el: „Nu mâinile au făcut aceasta, ci inima".

Din „mărturiile mincinoase" fac parte nu numai mărturiile când ai fost chemat martor la judecată, ci şi vorbele de rău în dos, intrigările, asmuţirile împotriva unuia sau altuia, lucruri de care lumea este plină şi datorită cărora viaţa devine tot mai amară.

În sfârşit, hulele. Hulă înseamnă insultă adusă lui Dumnezeu, nemulţumire arătată împotriva lui Dumnezeu, înjurătură de Dumnezeu, batjocorirea lui Dumnezeu, tăgăduirea lui Dumnezeu, glumele proaste pe seama lui Dumnezeu.

Iată ce iese din inima omului! Lista s-ar mai putea mări, însă ne oprim numai la acestea, arătate chiar de Domnul Isus. Prorocul Ieremia zice în capitolul 17: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?" Răspunsul nu este decât unul singur: „Eu, DOMNUL, cercetez inima şi încerc rărunchii". Când vorbeşte despre potop, Biblia spune că Dumnezeu a văzut că răul era mare pe pământ şi că toate întocmirile din inima omului erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. De aceea Dumnezeu a prăpădit lumea prin potop.

Lucrurile acestea sunt aşa de triste încât ai putea să cazi în deznădejde. În faţa unor astfel de afirmaţii ale Scripturii, mai poate cineva să spună: „Eu am o inimă curată"?

Dar suntem noi sortiţi să rămânem aşa cum suntem?

Unul poate să zică: „Mă hotărăsc să nu mai fiu aşa; să nu mai mă supăr, să nu mai mă mânii, să nu mai mă las stăpânit de gânduri rele". Foarte bine; dar cu hotărâri bune n-ajungi să-ţi înfrânezi toate aceste porniri ale inimii. N-ai băgat de seamă că de câte ori te-ai mâniat, de atâtea ori ai avut ceva de regretat din felul cum te-ai purtat faţă de cineva? (Presupun că ai fost atent asupra vieţii). Care a fost scăpat de mânie prin faptul că s-a hotărât să nu se mai mânie? Ieremia 13:23 spune că nu stă în puterea omului să-şi schimbe felul de a fi: „Poate un etiopian să-şi schimbe pielea?" Pielea lui este neagră. Oricât s-ar spăla, ea tot neagră îi rămâne. „Poate un leopard (panteră) să-şi schimbe petele?" Blana lui este cu pete şi aşa rămâne. Tot aşa nu stă în puterea omului să-şi schimbe inima.

În faţa acestui adevăr trist, câte cineva spune: „Aşa sunt şi gata!" Să rămânem însă robi unor astfel de lucruri pe care Dumnezeu le condamnă? Nu la aceasta suntem sortiţi, căci prin Evanghelie omul poate să ajungă cu inima curăţită şi curată. Cine face curăţirea, tot Acela face şi înnoirea inimii.

Pentru curăţirea inimii nu este decât un singur mijloc: sângele Domnului Isus Cristos, care ne curăţeşte de orice păcat. Cine poate să spună: „Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu"? întreabă Scriptura. Şi răspunsul nu poate fi decât că acest lucru nu stă în puterea omului să-l facă, dar tot Scriptura mai spune: „Sângele lui Isus Cristos ne curăţeşte de orice păcat" (1 Ioan 1:7). Iată singurul mijloc de curăţire a inimii. Cine ia prin credinţă ce a făcut Domnul Cristos pe crucea Golgotei ca făcut pentru fiecare dintre noi, cine crede că Domnul Isus pe cruce a ispăşit păcatele fiecăruia dintre noi, acela se ştie curăţit de toate păcatele.

David spune în Psalmul 51: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule!" Ca să fie zidită această inimă curată, trebuie s-o dai Aceluia care o curăţeşte, adică Domnului Cristos, pentru ca El să pună stăpânire pe ea, să locuiască în ea prin Duhul Sfânt şi să-Şi facă acolo lucrarea Lui. Atunci, dacă lăuntrul paharului se curăţeşte, şi partea de afară va fi curată.

El îşi face lucrarea, dar numai dacă stăpâneşte inima în întregime, nu numai o parte din ea; dacă El nu stăpâneşte în întregime, la pace nu vei ajunge. Dacă încă mai stăpâneşte eul nostru, egoismul nostru, atunci este neînţelegere, căci eul nostru va dori una, Domnul Isus va dori alta, şi va fi mereu nepotrivire şi tulburare.

Se vorbeşte despre vin curat şi vin falsificat. Vinul curat este neamestecat, nefalsificat. Tot aşa o inimă este curată, când este o inimă neîmpărţită, o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu, o inimă predată lui Dumnezeu, ca să facă numai şi numai voia Lui. Psalmistul doreşte ca inima să-i fie neîmpărţită în orânduirile Domnului.

Dar chiar când cineva este predat Domnului, nu se mai ridică în inima lui gânduri rele? — Se ridică, dar sunt alungate.

„Pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre" spune Cuvântul (Coloseni 3:15). Această pace ne-a fost câştigată pe crucea Golgotei, prin chinurile pe care le-a suferit Domnul Isus când a ispăşit păcatele noastre. După aceea, primindu-L pe El, te bucuri de pace înăuntru, atâta timp cât rămâi pe calea ascultării de Dumnezeu. Cu cât eşti mai ascultător de El, cu atât mai adâncă, mai mare şi mai binefăcătoare este pacea Lui. Astfel de suflete dobândesc inimi curate, deschise, sincere, care nu mai umblă cu şiretenii de-ale firii păcătoase. Duhul lui Dumnezeu este de veghe şi condamnă orice pornire spre vicleşug, spre prefăcătorie, şi dă pe faţă apucăturile firii păcătoase. Domnul binecuvântează o inimă care este întreagă de partea Lui. Atâţia sunt lipsiţi de binecuvântări, pentru că Domnul Isus nu stăpâneşte în întregime în inima şi în viaţa lor; nu este de mirare dacă astfel de suflete au când parte de pace, când de tulburare, când de linişte, când de amărăciune şi de temeri. „Ferice însă de aceia în a căror inimă locuieşte încrederea!"

Cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu. Când? Desigur, în veşnicie, totuşi nu numai atunci, căci îl vedem şi acum, deşi nu cu aceşti ochi de came. Oamenii se întreabă mereu: „Dar cine a văzut pe Dumnezeu?" Ei nu pot privi soarele şi cer să privească pe Dumnezeu, despre care Scriptura spune că locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia. Apostolul Pavel spune însă: „Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El" (Romani 1:20).

De ce nu-L văd oamenii pe Dumnezeu? Pentru că n-au o inimă curată. Când însă dobândesc o inimă nouă şi curată, atunci oamenii văd pe Dumnezeu.

Unde? În lucrările făcute de El, în natura care ne înconjoară. Curând va veni primăvara şi veţi putea să vă uitaţi atunci la pomii care înfloresc. Ce minunăţie! Privindu-i, uimit te uneşti cu psalmistul care zice: „Doamne, Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune!" Vei vedea în acestea înţelepciunea şi puterea Lui, care ne lasă uimiţi.

„Dar nu toţi oamenii văd în natură lucrarea şi înţelepciunea lui Dumnezeu" zic atâţia. Dacă sunt orbi! răspundem noi. Au nevoie să li se deschidă ochii, să li se dea vedere. Dar cine a căpătat o inimă curată, vede înţelepciunea lui Dumnezeu în fiecare strop de rouă, în fiecare floare, în fiecare pom. Toţi credincioşii mărturisesc că au iubit natura şi înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu; dar după ce au venit la Domnul Isus, cât de dragă le-a devenit natura, în care ei văd înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu! Când privesc munţii, când privesc marea, când se uită la un lan de grâu pe care-l adie vântul, când aud o privighetoare care cântă, ei rămân muţi în faţa lui Dumnezeu şi spun: „O, Doamne, Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune!"

Când îţi arunci ochii spre cer, ce minunăţie şi acolo! Se zice că ar fi miliarde de stele, toate la locul lor bine stabilit, cu rostul lor neclintit şi mergând după nişte legi aşa de precise, încât cei care se ocupă cu astronomia pot să ştie peste o mie de ani în ce punct se va afla steaua cutare. Ce înseamnă aceasta? Înţelepciunea lui Dumnezeu, necuprinsă de mintea noastră.

Cu cât inima ne este mai curată, cu atât vedem mai bine înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Atâţia oameni cercetează însă natura, dar nu văd pe Cel care a creat toate şi le poartă de grijă la toate. Ei se aseamănă cu omul care ar cerceta ceasul, dar nu se întreabă cine l-a făcut.

Dumnezeu Se vede apoi în Cuvântul Lui, Sfânta Scriptură sau Biblia. Dar şi aici, unii o citesc, dar pe Dumnezeu nu-L văd. De ce? Pentru că inima nu le este curată. Eu îi îndemn însă s-o citească aşa, cu inima pe care o au, fiindcă acest cuvânt al Bibliei este viu şi lucrător şi, prin el, Dumnezeu face minuni, aducând pe oameni la pocăinţă şi la credinţă. Cine însă se aşează mai presus de Dumnezeu şi citeşte ca să critice pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui, acela va rămâne mereu orb.

Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu cu această stare de suflet: „Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă". A citi este şi aceasta un fel de ascultare, de auzire; iar credinţa vine în urma celor auzite (Romani 10:14).

Dumnezeu Se vede în viaţa fiecăruia. Câteodată vezi bunătatea şi îndurarea Lui, altădată vezi pedeapsa şi asprimea Lui. Şi cu cât inima va fi mai curată, cu atât mai bine vei vedea degetul lui Dumnezeu în viaţa d-tale. Ai să-L vezi în răspunsurile pe care ţi le dă la rugăciune. Şi aici merge tot după regula că, cu cât mai curată îţi este inima, cu atât mai bine vei prinde răspunsul la rugăciune. Îl vezi în împrejurări bune şi în împrejurări grele, când îţi merge bine şi când nu-ţi merge după voie, în încercări de un fel sau de altul.

Îl vezi chiar şi când ai a face cu oameni răi, prigonitori, batjocoritori. Sunt atâtea suflete care spun: „Nu ştiu ce să mai mă fac! Toţi cei din jurul meu mă urăsc, mă batjocoresc, mă înţeapă cu fel de fel de cuvinte, îmi pun în faţă fel de fel de lucruri ca să mă amărască". Şi atunci Dumnezeu este la lucru ca să scoată din noi chipuri asemenea Mielului lui Dumnezeu, Cel blând şi smerit cu inima.

Aşa se împlineşte făgăduinţa că cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu, aici în viaţă, şi cu atât mai mult în starea de dincolo. Acolo vom vedea pe Domnul Isus şi vom fi asemenea cu El. Eu nu ştiu cum va fi aceasta, dar mă bucur mai dinainte, ştiind că se va înfăptui sigur în viitor, căci Dumnezeu ce promite, împlineşte. Când vom vedea pe Domnul Isus, fericirea noastră va fi deplină şi bucuria desăvârşită.

Daţi-mi voie acum să vă întreb: Sunteţi curaţi cu inima? Sunteţi sinceri, cu o inimă deschisă înaintea lui Dumnezeu? Ţineţi seama că totul este gol şi descoperit în faţa ochilor Aceluia cu care avem a face. Ţineţi seama că Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit! Ţineţi seama că avem nevoie să ni se curăţească, să ni se înnoiască şi să ni se sfinţească inimile! Lucrul acesta nu stă în puterea noastră, ci în a Domnului Isus, dacă Îl primim în inimă şi-L lăsăm să lucreze în noi.

Mă gândesc: Cuvintele pe care le-aţi ascultat acum vor fi făcut ele oare să se aprindă în dvs. un foc, o dorinţă, un suspin: „Doamne, de aş avea şi eu o inimă curată!" Dacă s-a aprins această dorinţă, atunci Dumnezeu a aprins-o.

Un elev a lipsit de la şcoală câteva zile şi învăţătorul l-a întrebat: „De ce ai lipsit?" Şi el a răspuns: „A murit o soră a mea". Desigur, era o absenţă care se putea motiva. Dar, ce i-a venit învăţătorului, a întrebat: „Dar tu ai vrea să mori?" Şcolarul a stat puţin, s-a gândit şi a răspuns: „Încă nu", învăţătorul se gândea că poate şcolarul vrea să-i spună cu aceasta că vrea să se facă şi el om mare şi când va îmbătrâni o să moară ca orice om. L-a întrebat deci: „De ce încă nu?" Şi şcolarul a răspuns: „Pentru că încă n-am o inimă curată, ca să pot vedea pe Dumnezeu". El înţelesese că n-ar fi fericit dincolo, dacă n-are mai întâi o inimă curată. Oricine ar vrea să fie fericit dincolo, să meargă adică într-un loc de fericire, dar se întreabă oare: Am eu o inimă curată înaintea lui Dumnezeu?

Răspunsul şcolarului aceluia poate să fie răspunsul oricărui om sincer şi cinstit. Cine n-a ajuns la o inimă nouă şi curată şi este tot cu cea veche, necurată, nesinceră şi păcătoasă, cum mai poate sta în starea aceasta? Izvorul de curăţire al harului în sângele de la crucea Golgotei curge întruna. Cine nu vine la acest izvor, rămâne în păcatele lui. Dumnezeu voieşte însă ca orice om să fie mântuit şi să capete prin credinţa în Domnul Isus o inimă nouă şi curată, din care să izvorască o viaţă nouă şi curată, prin care Numele Lui să fie preamărit.

Index CĂRŢI