PREFAȚĂ
[CUPRINS]
[ÎNAPOI] [ÎNAINTE]
Dacă n-aș fi primit, în 1983, o casetă cu povestea lui Harold Morris, probabil că nu l-aș fi întâlnit niciodată. Ea conținea istoria fascinantă a lui Harold, așa cum a povestit-o unor elevi de liceu. Caseta, aidoma cărții de față, prezenta captivanta poveste a unui sportiv care promitea să ajungă celebru, dar care a fost prins în vârtejul amețitor al vieții și, după câteva greșeli, a ajuns într-o celulă întunecoasă, cu două condamnări pe viață. Cu mâinile și picioarele încătușate, a intrat pe poarta închisorii Georgia State Penitentiary pentru a petrece anii cei mai negri, dar și cei mai binecuvântați ai vieții sale. Aici, înconjurat de criminali înrăiți, a descoperit puterea lui Isus Cristos de a schimba viețile oamenilor.
Am ascultat cu atenție, fără să pot scoate un sunet, timp de o oră, cum un fost condamnat pe viață povestea candid despre transformarea vieții lui în urma întâlnirii cu puterea divină. În tot acest timp, nu m-am gândit la altceva, decât la posibilitatea ca mulți alții, mai ales părinții și adolescenții, să asculte povestea vieții lui Harold. Cu toate că singurele conflicte pe care le au majoritatea oamenilor cu poliția se rezumă la nerespectarea culorii roșii a semaforului, mi-am dat seama că povestea acestui om, care a stat și în celula condamnaților la moarte, este interesantă și incitantă. Din acest motiv, am hotărât transmiterea casetei pe programele de radio ale stațiilor noastre. Astfel, în februarie 1984, caseta s-a transmis la câteva sute de stații radio, în cadrul programului Focus on the Family".
Ce s-a întâmplat mai departe este aproape incredibil. Birourile noastre au fost inundate de un număr record de scrisori. Unele erau scrise pe foi de caiet școlar, altele pe hârtie cu desene, iar altele pe hârtie cu antet. Unele erau indescifrabile, altele erau, bătute la mașină. Scrisorile erau din aproape toată țara: din marile metropole și din stațiuni de odihnă, din zone rurale, din orășele și, desigur, din multe închisori. Oricum au fost ele scrise, toate aveau un numitor comun: impactul personal dramatic pe care l-a avut relatarea lui Harold Morris. Când potopul de scrisori a încetat, la numărătoarea finală ne-am dat seama că s-a stabilit un record: 15.000 de scrisori pentru o emisiune de o oră. Voluntarii care ne ajută la corespondență au avut de lucru mai mult ca niciodată pentru a citi și a răspunde la atâtea scrisori.
De atunci Harold Morris mi-a devenit un prieten apropiat, un frate de credință și un colaborator prețios în eforturile noastre de a ajuta familia. Recent am avut ocazia să-l aud pe viu povestindu-și viața părinților și copiilor din biserica mea. Sala de 2500 de locuri a fost arhiplină și, cât timp a vorbit, s-a păstrat o tăcere totală. Apoi l-am auzit pe Harold întrebând auditoriul dacă știe ce înseamnă să te trezești la ora trei noaptea și să te uiți pierdut la tavan, copleșit de sentimente de vinovăție și regret pentru ce ai făcut. Sau dacă știe ce înseamnă să nu poți adormi seara, datorită păcatelor din trecut. Biserica a rămas tăcută, iar el a continuat explicându-le tinerilor că hotărârile greșite, acțiunile și gândurile păcătoase pot fi iertate, că și ei pot obține eliberarea de păcatele trecutului, că și ei pot descoperi, așa cum a făcut-o și el, într-o celulă infestată cu gândaci, puterea transformatoare a lui Isus Cristos. La sfârșit Harold le-a cerut tinerilor care aveau asemenea probleme să vină în față pentru o rugăciune de pocăință și consacrare pentru Dumnezeu. Adolescenți din toate colțurile sălii s-au ridicat și au pășit în față ca să-l cunoască mai îndeaproape pe Harold... și pe Salvatorul lor. A fost un moment memorabil în viața acestui om unic în felul lui.
Am vorbit pe îndelete cu Harold despre lucrarea pe care o desfășoară și motivele care-l determină să o facă și am înțeles care este forța care-l împinge înainte: o dorință fierbinte să-și slujească Salvatorul și să-i ajute pe alții să evite capcanele în care a căzut el și lungul drum al umilinței pe care l-a parcurs pușcăriașul cu numărul 62345. Sper ca nimeni dintre noi să nu afle, pe propria piele, ce înseamnă să fii îmbrăcat în haine vărgate, tuns și aruncat în spatele unor gratii unde să-ți petreci tot restul vieții. Dar milioane de adolescenți și tineri se află într-o altă închisoare... a păcatului. Sunt robii alcoolului, ai tutunului și drogurilor, ai imoralității și dorinței nesăbuite de a obține plăcerea cu orice preț. Harold Morris vrea să spună tuturor acestor oameni că Isus Cristos este Cel care i-a smuls lanțurile și l-a eliberat. Mesajul său este un mesaj al speranței pentru o lume disperată.
Indiferent dacă ești părinte sau copil, căsătorit sau celibatar, indiferent dacă locuiești într-un cămin, un apartament, o casă spațioasă sau o celulă de închisoare, cartea pe care o vei citi conține istoria unui om ale cărui sfaturi vei fi înțelept dacă le vei urma. Un om obișnuit care a ajuns într-o situație neobișnuită. Mă simt onorat să mă număr printre prietenii lui.
James G. Dobson
Președintele Asociației Focus on
the Family