Eşti sigur că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu?
„Temelia Cuvântului Tău este adevărul" Psalmul 119:160

Biblia este o carte cu totul diferită de celelalte cărţi. Ea are pretenţia că este Cuvântul lui Dumnezeu. În cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament se repetă de 2600 ori cuvintele: „Aşa vorbeşte Domnul" sau „Domnul a zis", în Noul Testament, apostolul Pavel spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu" 2 Timotei 3:16, iar Domnul Isus Cristos spune în rugăciunea Sa mijlocitoare: „Cuvântul Tău este adevărul." Ioan 17:17.

Cu totul în contrast e părerea necredincioşilor. Ei spun că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e adevărată, ci e o carte mincinoasă, că Evangheliile sunt doar legende. Alţii nu spun aceasta prin vorbe, ci prin traiul lor. Ei nu o preţuiesc, nu o citesc, nu o ascultă. Unii au citit-o, dar au rămas nepăsători faţă de îndemnurile ei. Biblia strigă păcătoşilor ca azi să se întoarcă la Dumnezeu, dar ei amână mereu de azi pe mâine. Biblia spune că păcatul duce la pierzare, că plata păcatului e moartea. Acum vă întreb: Nu arată traiul acestora că ei nu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? Deci, unii tăgăduiesc Biblia prin vorbele lor, alţii o tăgăduiesc prin faptele lor. Aceştia din urmă pot fi oameni religioşi, ba chiar preoţi sau predicatori.

Pentru toţi aceştia am o întrebare: eşti tu sigur că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu? Cum de ai îndrăzneala s-o tăgăduieşti? Te-ai convins tu personal că nu este adevărată? Ai cercetat-o tu îndeaproape? Ai studiat-o? Sau te-ai luat după părerile altora? Ce anume te face s-o tăgăduieşti?

Biblia conţine multă istorie. Aceasta e cea mai simplă cercetare ce o poţi face: să confrunţi Biblia cu istoria. O aşa cercetare te-ar constrânge să recunoşti că Biblia e adevărată. Nici cei mai înverşunaţi duşmani nu i-au putut găsi cusur în privinţa aceasta. A fost o vreme când istoria nu spunea nimic despre anumiţi împăraţi pomeniţi în Biblie. De exemplu, până în anul 1842 istoria nu ştia nimic despre Sargon I, împăratul Asiriei, pomenit în Biblie la Isaia 20:1. Mulţi necredincioşi au râs de Biblie şi au spus că ea vorbeşte despre împăraţi care niciodată n-au existat. Azi, datorită săpăturilor arheologice făcute în anul 1842 de P. E. Botta, ştim că Sargon I a existat, că a fost împărat al Asiriei, aşa cum spune Biblia şi că a avut cel mai măreţ palat la Korsabad, vreo 20 km. nord-est de Mosul. Iar în 1872, dezgropându-se biblioteca lui Asurbanipal, între cele vreo 30.000 de volume, au fost găsite şi analele lui Sargon.

Alt împărat despre care istoria nu a ştiut nimic a fost Belşaţar Biblia spune în cartea proorocului Daniel că el era împărat al Babilonului, că dădu-se un mare ospăţ, iar în timpul ospăţului, o mână a scris pe perete: „Mene, mene, techel, upfarsin", adică numărat, numărat, cântărit şi împărţit şi că în noaptea aceea Babilonul a căzut, iar Belşaţar a fost omorât. Câtă ironie nu au aruncat necredincioşii asupra Bibliei din cauza acestor spuse! Cum au căutat să demonstreze prin cazul lui Belşaţar că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e adevărată. Ei spuneau că după Nebucadneţar a urmat la tronul Babilonului Nabonidus şi nu Belşaţar; că în timpul domniei lui a căzut Babilonul şi că el nu a fost omorât, cum se relatează despre Belşaţar, ci a fost dus captiv. E adevărat că istoricii antici Berosus şi Alexandru Polyhistor ne informează că Nabonidus a fost împărat în timpul căderii Babilonului.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea o mulţime de tăbliţe cu inscripţii dezgropate de arheologie, au fost duse la Muzeul Britanic din Londra. Dr. Theophilus G. Pinches, proeminent asiriolog din Londra, a găsit numele lui Belşaţar pe o seamă de tăbliţe. Pe una e arătat că e fiul împăratului Nabonidus. Pe alta, care conţine un contract, jurământul e depus în numele lui Nabonidus şi al lui Belşaţar. În vechiul Babilon, jurământul se făcea în numele împăratului care era la domnie, deci tăbliţa indică domnia lui Belşaţar împreună cu a tatălui său Nabonidus. Savantul englez Sidney Smith a publicat altă inscripţie care spune că Nabonidus a încredinţat domnia fiului său. Din analele lui Nabonidus, col II, 1, 5,10,19, 23, care sunt datate în al şaptelea an al domniei sale, ştim că Nabonidus a fost în cetatea Tema, iar Belşaţar cu nobilii erau în ţara Acad. Acelaşi lucru se pomeneşte şi în anul al nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea. Deci, din cauză că Nabonidus stătea în Arabia, fiul, Belşaţar, a fost ridicat la rangul de monarh în Babilon. Astfel, pricina de poticnire a fost înlăturată de descoperirile arheologice, inscripţiile, scoase de sub dărâmături, au arătat că Biblia e adevărată. Şi acum te întreb din nou: eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Are necredinţa ta un temei? Te-ai convins tu personal că nu e adevărată?

O altă mare parte din conţinutul Bibliei e profetic. O analiză minuţioasă, o confruntare între proorocii şi istorie, adică împlinirea acestor proorocii, ţi-ar demonstra cât de adevărată e ea până în cele mai mici amănunte. Proorociile arătă că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu cunoaşte viitorul şi numai El poate prevesti ce are să se întâmple. Omul nu poate şti nici ce se va întâmpla mâine, el nu-şi cunoaşte viitorul nici măcar cu cinci minute înainte. Biblia e plină de profeţii, de prevestiri a ce avea să se întâmple. Unele sunt făcute cu sute sau mii de ani înainte. Astfel avem proorocia lui Iacov din Gen. 49,10 că Mesia va fi din seminţia lui luda, făcută cu vreo mie şase sute optzeci şi nouă ani înainte. Avem proorocia naşterii lui Isus în Betleem cu vreo opt sute de ani înainte. Avem proorocia despre suferinţele şi moartea lui Isus făcută de Isaia cu mai bine de şapte sute de ani înainte. Proorocia despre căderea Babilonului a fost făcută de Isaia pe la anul 732 î.Cr. alta pe la 712, iar împlinirea e în anul 536, deci după aproape două sute de ani. Proorocia de dărâmare a Ierusalimului cu patruzeci de ani înainte. Proorocia de dezrobire a Ierusalimului de sub arabi cu vreo 1936 ani înainte. Proorocii de adunarea lui Israel în Palestina şi refacerea statului Israel au fost făcute de Isaia cu peste 2600 de ani înainte.

Eşti sigur tu că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă nu Dumnezeu le-a vorbit, atunci de unde au ştiut oamenii aceştia să spună ce avea să se întâmple? Cum îţi explici împlinirea proorociilor? Un studiu riguros şi sincer îţi probează că cele mai multe proorocii său împlinit, iar unele sunt în curs de împlinire chiar sub ochii noştri. E bine să fii sincer şi să recunoşti adevărul, împlinirea proorociilor e dovadă prea puternică ca să mai poţi recurge la subterfugii. Alţii au încercat să spună că proorociile au fost scrise după împlinirea evenimentelor, dar că ele au fost relatate sub formă de prevestire, deci toate proorociile ar fi o farsă. Afirmând aceasta, oamenii şi-au dovedit ignoranţa lor. Oare a fost proorocul Isaia lângă crucea Domnului Isus, a privit suferinţele Lui şi apoi a scris: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă."? Oare a asistat el la înmormântarea lui Isus, că a scris: „Mormântul Lui a fost la un loc cu cel bogat"? A spune că această proorocie a fost scrisă după săvâşirea faptelor, înseamnă a da dovadă de ignoranţă. Cărţile Vechiului Testament au fost traduse din ebraica în greaca la Alexandria, prin anul 300 î.Cr. sub Ptolomeu, traducere care este numită „Septuaginta", în Septuaginta e şi cartea proorocului Isaia cu capitolul 53. Iar mai recent, după descoperirea sulurilor de la Qumran, lângă Marea Moartă, oamenii de ştiinţă, prin mijloacele moderne, au căutat să vadă vechimea acestor scrieri. Astfel cu ajutorul aparatului Geiger, pe baza carbonului 14, au stabilit că sulurile scrise aveau o vechime de 150-170 de ani înainte de Cristos, între sulurile de la Marea Moartă e şi Isaia 53 cu proorocirea suferinţelor Domnului Isus. Deci a spune că proorociile au fost scrise după întâmplarea evenimentelor, înseamnă că eşti rămas în urmă, eşti în ignoranţă faţă de anumite descoperiri ale ştiinţei. Aşa a încercat să facă Porfiriu, un strălucit filozof păgân şi aprig duşman al creştinismului. Pe la anul 275 d.Cr. el a spus că Daniel şi-ar fi scris cartea sa nu la 550 în. Cr., ci pe la anul 150 în. Cr., că el a văzut toate evenimentele şi apoi le-a scris sub formă de prevestiri, ca să arate a proorocie. În alte cuvinte căuta să arate că toată proorocia lui Daniel era o ticluire. Dar Porfiriu când a stabilit data de 150 î.Cr. nu ştia că se face de ruşine, căci cartea lui Daniel era deja tradusă în Septuaginta pe la anul 300 î.Cr. şi nu ştia ce spune Iosif Flaviu în cartea sa „Antichităţi Iudaice" partea a XI, cap. 8, parag. 3,4 şi 5, că în anul 332 î.Cr. când Alexandru cel Mare a vizitat Ierusalimul, Marele preot Iaddua i-a arătat proorocia lui Daniel despre biruinţele sale şi că Alexandru însuşi a fost foarte uimit. Din nou se ridică întrebarea: de unde a ştiut Daniel cu vreo 220 de ani înainte despre biruinţele lui Alexandru şi ridicarea imperiului grec? Ai vreo explicaţie? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Dar las domeniul atât de vast al proorociilor şi iau im alt domeniu, unde poate eşti mai cunoscător şi te pricepi mai bine. Biblia nu are pretenţia că e o carte de ştiinţă, dar pe paginile ei găsim unele adevăruri ştiinţifice de mare valoare, în Prov. 8, 31 se vorbeşte de rotocolul pământului, iar în Isaia 40,22 citim de cercul pământului. Solomon a trăit cu circa 973 ani înainte de Cristos, iar Isaia cu mai bine de 730 ani înainte de Cristos. Acum te întreb: dacă Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, de unde a ştiut Solomon şi Isaia că pământul e rotund? Într-o lume care susţinea că pământul are suprafaţa plană, ei au îndrăznit să spună că pământul e rotund. Oamenii au ajuns să se convingă de adevărul acesta abia după 2000—3000 de ani de la afirmaţia lor. Dacă Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, nu e descoperire dumnezeiască, atunci cine le-a spus adevărul acesta pe care ştiinţa l-a confirmat abia cu atâta timp mai târziu? Ai vreo explicaţie? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

În Iov 26:7 citim că pământul e lansat în spaţiu, că e spânzurat pe nimic. Despre Iov se susţine, că ar fi fost contemporan cu Avraam, deci a trăit acum aproape 4000 de ani. Iov nu a fost bărbat de ştiinţă.

El nu a avut posibilitatea să descopere adevărul acesta şi nici să-l verifice. Pe atunci nu era posibilitatea de a străbate întinderi mari, ca să poată ajunge la concluzia aceasta. Părerea savanţilor vremii lui era că pământul e sprijinit pe patru stâlpi, alţi susţineau că se sprijineşte pe o broască mare, alţii că stă pe umerii lui Atlas, iar când pe acesta îl muşcă vreun purece, se mişcă şi produce cutremurele de pământ. Tu râzi de ei, dar ei erau învăţaţii vremii, fraţii tăi. Cât şi-or fi bătut ei joc de spusa lui Iov că pământul e spânzurat deasupra golului pe nimic. Poate vor fi căutat să-i demonstreze ce absurdă e părerea lui, aruncând un măr în aer, care deşi e mic, nu poate rămâne suspendat pe nimic, dar cum pământul să fie suspendat pe nimic? Şi iată după mii de ani, ştiinţa a confirmat adevărul acesta al Bibliei. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Sir William Herschel descoperitorul planetei Uranus cu cei doi sateliţi ai ei, a zis: „Toate descoperirile umane par a fi făcute numai cu scopul de a confirma tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în Scripturile Sacre."

Tot în cartea lui Iov la cap. 28:25 se vorbeşte despre greutatea aerului sau a vântului. Oamenii spuneau că aerul nu are greutate. Abia în anul 1644, deci după 3600 de ani ştiinţa a confirmat prin Toriceli adevărul afirmaţiei lui Iov. Acum, dacă nu Dumnezeu i-a descoperit, te întreb, de unde a ştiut Iov, omul care zăcea bolnav pe grămada de gunoi, acest adevăr? El nu a avut nici barometru, nici mercur ca să creeze vidul şi să se convingă de greutatea aerului, cum totuşi a ajuns la această descoperire ştiinţifică, într-o lume ce avea cu totul alte păreri? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Poţi tu să afirmi că ea nu e adevărată?

Apoi unitatea cărţilor ei nu-ţi spune nimic? Ea e compusă din 66 cărţi scrisă de mai mulţi autori, cu poziţii sociale diferite: ciobani, judecători, regi, prooroci, paharnici, culegători de smochine, pescari, vameşi, doctori. Au trăit în locuri diferite şi în timpuri diferite. Ea e scrisă într-o perioadă de circa 1500 de ani. Cu toate acestea ea e o carte atât de unitară. Părţile ei nu se contrazic, ci se explică, se completează una pe cealaltă. Azi au fost cazuri când autorul îşi dăduse cartea la tipărit şi revizuind-o a constatat că partea a doua se contrazice cu partea l-a. Astfel, a trebuit să alerge la tipografie să oprească linotipistul, să-şi facă modificările şi apoi s-o termine. Biblia e unitară în conţinutul ei. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Gândeşte-te şi la minunea supravieţuirii ei, nu-ţi spune nimic? Nici o altă carte de pe pământ nu a fost atât de prigonită ca Biblia. A fost vânată, a fost arsă, se părea că a fost stârpită, dar iat-o că există şi azi. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Şi priveşte la minunea răspândirii ei. E cea mai răspândită carte de pe glob. Se află tradusă în aproape 1400 de limbi. O găseşti şi la eschimosul din coliba de gheaţă a Nordului şi la sălbaticii din pădurile virgine ale Amazoanelor; o găseşti în mâna cercetătorului ştiinţific de la uriaşul sincrotron care generează 12 miliarde şi jumătate electroni volţi şi o găseşti în mâna tăbăcită a tăietorului de lemne şi în mâna murdară a măturătorului de stradă. Ei au citit-o şi au constatat că e Cuvântul lui Dumnezeu. Dar tu ai citit-o, ai studiat-o? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti tu pe deplin convins că nu e adevărată?

Dacă nu e adevărată şi atunci ea rămâne cea mai fantastică carte, căci a reuşit să captiveze milioane şi milioane de oameni. Dacă e adevărată, ea rămâne cea mai înspăimântătoare carte pentru tine, care n-o asculţi, căci îţi descrie chinul veşnic de care vei avea parte.

Pentru mii şi milioane, ea a fost cartea binecuvântată, care i-a ajutat să găsească mântuirea de păcate, pacea sufletului, o viaţă nouă şi o veşnicie fericită. Oamenii au experimentat-o în viaţa lor proprie şi au găsit-o adevărată. Au ascultat de chemările ei şi au întâlnit pe Dumnezeu. De aceea o iubesc şi o preţuiesc, ca pe o scumpă comoară. Au fost vremuri când cei ce o citeau şi cei ce o trăiau aveau de îndurat mari suferinţe şi le răbdau cu bucurie, uneori cântând. Nu te-ai întrebat de ce? Fiindcă ea e Cuvântul lui Dumnezeu. Fie că vrei sau nu vrei să recunoşti, ea rămâne adevărată. Şi nu va trece mult şi tu vei fi judecat sau răsplătit în conformitate cu atitudinea ce ai avut-o faţă de acest Cuvânt. Depinde de tine. Prin ascultare, poţi gusta fericirea în locaşurile veşnice, pregătite de Cristos Domnul, care a murit ispăşind vina noastră; sau prin neascultare de acest Cuvânt, vei deveni părtaş chinului în focul veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor lui. Azi, acum tu încă mai poţi alege. Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Toţi ajung să se convingă că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu: unii se conving aici şi au parte de fericire pe pământ şi în veşnicie, alţii se conving în iad şi au parte de plâns şi scrâşnirea dinţilor, de viermele care nu moare şi focul care nu se stinge. Tu din care faci parte? O, prietenul meu, care până azi n-ai vrut să asculţi Biblia, te rog, te implor, ascultă azi Biblia, ascult-o şi nu-ţi va părea rău niciodată.

[Cuprins] [Înapoi] [Înainte]