INDEX

 

 

 

SECTELE
sau cultele religioase false


Confuzia religioasă care domnește în zilele noastre este mai mare ca oricând! O explicație o constituie înmulțirea falsurilor spirituale la o rată alarmantă. Unul din semnele vremurilor este aceasta proliferare de secte, de mișcări religioase false și de profeți falși (Matei 24), dar care totuși, cu nici un chip, nu poate fi confundata cu fenomenul diversității religioase și varietății de mișcări care exista în lume. Tot mai mulți oamenii se întreabă, "Cum pot să deosebesc falsul de original?", "Cine sunt adevărații creștini?", "Care biserica este bună?"

Aceasta confuzie poate fi risipită de îndată ce se efectuează o observare constantă a practicilor, doctrinelor și atitudinilor. Însă, confuzia poate dispărea total de îndată ce aplicam testul Scripturii în analizarea doctrinelor și afirmațiilor acestor grupuri, deoarece Scriptura este insuflată de Dumnezeu și ea este criteriul final în chestiuni de credință. Ea îl prezintă pe adevăratul Mesia în termeni care nu pot fi confundați sau greșit interpretați.

De aceea, în urma unor astfel de analize, pentru care le suntem datori unor apologeți de seamă ai Bisericii, s-au descoperit caracteristici care se întâlnesc la fiecare grup. Nu toate grupurile sunt caracterizate de aceste trăsături comune, dar au unele care se găsesc și la celelalte. Folosindu-le veți putea să determinați daca mesagerii unui grup sau ai altuia fac parte din acest fenomen al sfârșitului la care am făcut referire. Datorita parametrilor descriși în Biblie, ai unui adevărat grup de creștini, nu mai trebuie să va lăsați amăgiți de oricine a venit sau vine în numele lui Cristos!

I. CE ESTE O SECTĂ?

Definiție:

O sectă este un cult religios fals, un grup de oameni strânși în jurul unei interpretări specifice a Scripturii. Acest grup depinde de interpretarea dată de către un om, un lider proeminent, sau o organizație autoritară, învățătură care nu se conformă principiului literar, istoric și lingvistic al Bibliei. Ea pretinde să se armonizeze cu creștinismul biblic, dar neagă doctrinele fundamentale ale Trinității, dumnezeirii lui Isus Cristos, personalității Duhului Sfânt, jertfei de ispășire a lui Isus, mântuirii prin har și prin credință, învierii trupești a lui Isus și autorității finale a Scripturii.

 Termenul „cult” (folosit uneori în loc de „sectă”) are în prezent aproximativ trei utilizări:

1) desemnează un alt mod de închinare; cuvântul derivă din latinescul "cultus", care înseamnă mod de închinare, ritual, liturghie, venerare. De exemplu, "Cultul (modul de închinare) creștin ortodox” al Bisericii Ortodoxe Romane este diferit de "Cultul" (modul de închinare) creștinilor după Evanghelie”;

2) cuvântul este un termen peiorativ, depreciativ pentru o mișcare religioasă care nu face parte din ceea ce se crede a fi "biserica de stat" și "singura păstrătoare" a tradiției creștine. Aceasta utilizare este o confuzie a termenului și o utilizare răutăcioasa inspirată de interese partizane și de nerecunoașterea Scripturilor ca unic etalon de credință. Este o utilizare la care recurg unii ziariști, politicieni, oameni religioși, sociologi, etc. Confuzia este inevitabila la aceia care nu au nici o poziție religioasa;

3) termenul indică o mișcare deviată de la creștinismul biblic, negând doctrinele fundamentale ale acestuia. Aceasta utilizare este determinata de criterii teologice și acestea sunt cele ce trebuie să determine categorisirea.

II. CARE ESTE ORIGINEA SECTELOR? DE UNDE AU APĂRUT?

Citind pasajele următoare veți avea o descoperire șocantă! 1 Ioan 2:18,19; 2 Petru 2:1-2; 1 Timotei 4:1. Din mijlocul nostru! Sectele sunt "polițele neplătite ale Bisericii!". Cauze: analfabetismul biblic, indiferența față de doctrină, lipsa de discernământ doctrinar, etc.

III. CARE ESTE SECRETUL SUCCESULUI LOR?
 

"Mulți îi urmează", ne spune Biblia (1 Ioan 4:5; 2 Timotei 4:3; 2 Timotei 4:4). Sectele sunt energizate de o imitație a originalului Isus, a Cristosului biblic (2 Corinteni 11:3-4, 13-15; Galateni 1:6-10. "Cristosul" sectelor este „un alt Cristos”, aducătorul unei „alte Evanghelii” și dădătorul unui „alt duh”!
 

IV. CUM SE DEMASCĂ SISTEMELE RELIGIOASE FALSE? CUM SE DEPISTEAZĂ, DESCOPERĂ FALSURILE SPIRITUALE?

Răspuns:

a) Aplicând testul Scripturii. Care este acesta? 1 Ioan 4:2,3; 2:22,23 sau Efeseni 5:13. Aceste doctrine trebuie privite din "lumina" învățăturilor Bibliei, atunci sunt date la iveală, demascate, descoperite. Scriptura reprezintă criteriul obiectiv al acestui test.

b) Prin comparație cu Cristosul biblic. Puneți aceeași întrebare pe care a pus-o Isus în Matei 16:13,14,15. Cine zic acești oameni că este Isus? Să întrebăm cine zic acești "profeți", aceste organizații cultice și biserici pseudo-creștine, ca este Cristosul. Dacă descrierea lor a Domnului Isus nu se potrivește cu cea a Bibliei, atunci ei nu-L predica pe adevăratul Isus Cristos, ci un "altul", despre care apostolul Pavel ne-a avertizat: "În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiți un alt duh pe care nu l-ați primit sau o altă Evanghelie pe care n-ați primit-o, oh, cum îl îngăduiți de bine! " (2 Corinteni 11:4). Asemenea credincioșilor din Corint, și dvs. trebuie să fiți conștient ca există un alt Isus, unul fals, care este "Cristosul sectelor", o versiune falsificată a Cristosului descris în Biblie, care a umblat pe acest pământ acum 2000 de ani, care a murit pe cruce pentru păcatele noastre și care a fost propovăduit de apostoli ca fiind Mântuitorul nostru. Daca treceți crezurile oricui prin filtrul Cuvântului lui Dumnezeu, veți fi la adăpost de aceste versiuni falsificate ale Mântuitorului!

V. CARE SUNT ELEMENTELE COMUNE ALE SECTELOR?

1) Învățături biblice incomplete, inconsecvente

De regulă, sectele se concentrează doar asupra unor anumite adevăruri biblice în loc de a studia întreg sfatul (Cuvântul) lui Dumnezeu. Din păcate, aceasta trăsătura se observă și la biserici creștine respectabile. Adeseori, ele acordă mai multă atenție învățăturilor liderilor sau fondatorilor propriei organizații, decât Scripturilor. Învățătura sectelor este uneori un amestec de texte biblice care nu au nici o legătură imediată. Deducțiilor le sunt aplicate ideile preconcepute ale mișcării. Pe calapodul doctrinelor specifice acestea sunt forțate să se potrivească! Chiar dacă nu ies în față cu multe din aceste doctrine sectare, urmăriți-le tehnica de studiere a Bibliei și veți observa folosirea unor texte a căror concluzie directa și evidentă o evită.

2) Minimalizarea, deformarea sau negarea dumnezeirii Domnului Isus Cristos

În ciuda afirmațiilor clare ale Scripturii, aceste grupuri insistă să demonstreze că Isus nu este Dumnezeu. Folosesc trucuri necinstite, cum ar fi introducerea de cuvinte, neaflate în original, în textul biblic sau deducții nefondate și nesprijite de întreaga mărturie a Scripturii, pentru a ocoli învățătura categorică a Bibliei asupra acestui subiect.

3) Descoperiri misterioase (revelații) cunoscute doar lor

Învățăturile grupului nu se pot înțelege fără ajutorul lor. Până ce nu sunt cunoscute regulile lor speciale, pe care doar ei le cunosc, nu se poate afla adevărul! Astfel, omul devine un sclav doctrinar al sistemului și orice investigație a învățăturilor este disprețuită sau chiar pedepsită cu excomunicarea (excluderea).
4) Flexibilitatea doctrinelor

Uneori sectele fac schimbări majore ale învățăturilor, datorită unor situații specifice. Ele încearcă cu disperare să ascundă aceste schimbări doctrinare de orice investigație istorică. Multe din aceste organizații dobândesc un avantaj zdrobitor activând în țări unde trecutul lor este complet necunoscut. Exploatează ignoranța față de ei a cetățenilor unor țări unde informațiile cu privire la trecutul lor rușinos nu ajung sau nu există deloc.

5) Încrederea în alte texte (scrieri) sacre decât Biblia

La secte, alte cărți câștigă întâietate față de Sfânta Scriptură și o interpretează. Biblia este eclipsată de "revelațiile" mai noi, care de obicei provin de la liderii sau fondatorii grupului.

6) Mântuirea prin fapte

Sectele s-ar putea să susțină mântuirea prin har și prin credință, dar să pretindă fapte omenești, pentru a adaugă la jertfa primită de Dumnezeu a Domnului Isus. Această concepție reprezintă ilustrarea esențială a falsului creștinism. Reprezintă pervertirea harului minunat al lui Dumnezeu și darul fără plată al mântuirii prin moartea și învierea lui Isus.

7) Denunțarea tuturor celorlalte organizații religioase

Mișcările religioase false se prezintă drept deținătoarele exclusive ale adevărului. Refuză să accepte că o altă organizație religioasă poate să cunoască (dețină) adevărul.

8) Conduceri autoritare

Conducătorii sau fondatorii acestor mișcări pretind (în mod direct sau indirect) închipuite calități mesianice ca dovezi al autorității lor. Ei tind să pretindă supunere absolută. Liderul cultului este plasat pe piedestalul divinității. Odată ajunși sub influența sectei, puțini membrii mai îndrăznesc să o pună la îndoială. Uneori persoanele care-și arogă astfel de poziție sunt înlocuite de organizații sau de conducerile lor, a căror autoritate și călăuzire divină în decizii, nu poate fi de asemenea chestionată.

9) Exploatarea financiară

În loc de a apela la harul lui Dumnezeu ca mijloc de colectare de fonduri, cultele pretind membrilor lor să "dea" un anumit procent, sau să "dăruiască" din bunurile lor personale. La fel de mult timp se dedică banilor cât lucrării spirituale! În cazurile mai bizare insă, membrilor (sau chiar posibililor membrii), li se cere să-și încredințeze toate averile organizației. Membrii devin sclavii organizației și depind de ea pentru orice.

 

 

 

INDEX