OZN-urile sunt reale
OZN-urile actuale există în câteva forme; 5 până la 10 procente din toate OZN-urile semnalate rămân cu adevărat neidentificate. Totuși aproape toți cercetătorii serioși care au examinat subiectul sunt nedumeriți de el. Astfel Dr. J. Allen Hynek, un vechi sceptic în privința OZN-urilor, care a condus proiectul "Cartea Albastră" comentează: "Fenomenul OZN este cea mai stranie și de neînțeles dilemă a secolului nostru. Noi nu știm ce sunt ele."Noi credem că știm, și vă vom spune și de ce.
Cea mai obișnuită teorie crezută în rândurile celor care acceptă OZN-urile, este că ele reprezintă incredibile civilizații avansate din spațiul cosmic care sunt în căutarea studierii, influențării, și eventual a contactării umanității. Alte teorii sugerează că semnalările OZN-urilor sunt rezultatul lipsei de înțelegere a fenomenelor naturale, păcăleli deliberate, explicații psihologice, etc. Dar toate aceste teorii actuale nu reușesc să explice faptele fenomenului OZN.
Încă milioane de oameni continuă să relateze semnalări și zeci de mii de relatări privind "confruntări apropiate" cu OZN-uri. în toată lumea, câteva sute de milioane de oameni cred acum că OZN-urile sunt reale. De fapt, nimeni care a studiat acest subiect nu poate logic nega că ele nu există. Nici o națiune nu este scutită de relatări privitoare la OZN-uri, și multe națiuni influente din jurul lumii au efectuat oficial sau în secret investigații serioase la nivel guvernamental și militar. într-adevăr, există o rumoare persistentă întrucât cele mai înalte personalități plasate în guvernul SUA au avut multe dovezi că am fost contactați de alte forme de inteligență.
Numai în SUA, zeci de milioane de dolari au fost cheltuiți în investigații oficiale a OZN-urilor, prin CIA, FBI, U.S.Army Intelligence, Naval Intelligence, și alte organizații. Procesele înregistrate sub Proiectul de Libertate a Informației dovedesc aceasta în ciuda negărilor unor agenții. în plus, pur și simplu zeci de mii de documente adiționale au fost reținute în numele securității naționale la un nivel de clasificare pretins "două trepte deasupra informației despre bomba cu hidrogen".
Ar putea părea că OZN-urile au fost în frunte marilor preocupări și intensive căutări secrete făcute de asemenea de alte guverne. De exemplu, cu câțiva ani în urmă Ministru Apărării din Franța, Robert Galley a declarat public că numărul rapoartelor credibile privind OZN-urile aterizate în Franța a fost "foarte mare" și "destul de tulburător". De fapt, ?omniprezentul fenomen OZN ... (este) un fenomen care a cauzat mari îngrijorări la nivelele înalte ale multor guverne din lume în ciuda declarațiilor contrare."
Sondajele de opinie consistente relevă că aproximativ 40 de procente din americani cred că OZN-urile sunt reale. Câțiva cercetători de frunte declară chiar acum că pretinsele răpiri a oamenilor de către OZN-uri au ajuns la proporții "epidemice".
Orice s-ar spune despre OZN-uri, un lucru nu poate fi negat: Indiferent dacă este mit sau realitate, fenomenul OZN și chiar simpla idee a OZN-urilor a avut în ultimii 40 de ani o influență vizibilă asupra omenirii.
De ce sunt îndreptățiți să scriem despre subiectul OZN? Coautorul John Weldon este autorul a două precedente cărți despre acest subiect. în ultimii 20 de ani noi am citit parțial sau în întregime, sute de texte serioase și articole scrise de jurnaliști specializați în OZN-uri. Am avut discuții cu câțiva din acei ce au văzut OZN-uri, care declară că au fost răpiți de OZN-uriși cu cei ce declară că au fost în contact cu ființe din OZN-uri. Am examinat publicațiile organizațiilor științifice sau civile de cercetare și câteva documente militare declasate, literatură sceptică, zeci de cărți "de contactare" și revista care este considerată liderul mondial în domeniu, Flying Saucer Review, care este publicată continuu în Marea Britanie din 1955.
După 20 de ani volumul și profunzimea cercetării noastre ne conduc acum la concluzia ce a devenit pentru noi o virtuală certitudine: OZN-urile constituie un fenomen spiritist demonic. Noi credem că această concluzie ne poate afecta pe noi toți.
Desigur, nu oricine poate accepta ușor o astfel de ipoteză. Dar acum nu este timpul de a ne închide mintea. Robert Galley, fostul ministru al apărării din Franța oficial implicat în investigarea fenomenului OZN, a declarat, "... credința mea personală și profundă este că e necesar să adoptăm o atitudine de deschidere extremă a minții spre acest fenomen."
Dr. Hynek și astrofizicianul Dr. Jacques Vallee afirmă de asemenea, "Fenomenul OZN ne cere tuturor să abordăm cu toată ființa limita realității acceptate de către noi, și prin frământarea minții la aceste frontiere amenințătoare, poate vom accepta totalmente o nouă viziune. "Trebuie să introducem toate lucrurile într-o teorie viabilă necesară explicării (îngrijorării asupra OZN-urilor);...există oare o ipoteză, indiferent cât de stranie, care să explice faptele?"
Teama și groaza experimentate de Strieber nu sunt surprinzătoare. Nu doar că el se încredea într-o lume străină; aceasta era o lume în care el își pierduse realmente controlul, el a devenit unul controlat.
Toate acestea ridică o întrebare importantă: de ce ar trebui ca astfel de lucruri să fie experimentate de extratereștrii avansați, dacă ei sunt ființe reale care s-au implicat în tr-o societate luminată și acum își petrec timpul explorând universul într-o perfectă bunăvoință? Nu are mai mult sens că dacă putem câteodată să simțim "răul" în alți oameni, putem, de asemenea să simțim "răul" în duhuri răuvoitoare? În ciuda atracției și dragostei lui pentru aceste ființe, de ce le descrie el ca "arătând josnic", având suflete de pirați, și ca având "o intensă ură" pentru el? De ce se întreabă "este acesta demonul?"
De ce sentimentul permanent de teamă, groază și neîncredere, cât și percepția demonică, dacă acestea sunt într-adevăr ființe binevoitoare dintr-un spațiu extern?
Stieber însuși a contactat mulți alți oameni care au avut aceleași experiențe demonice? Niciodată până acum n-am întâlnit un asemenea grup de oameni obișnuiți sub așa mare presiune. Erau foarte adânc tulburați, întrebându-se ce înseamnă de fapt experiențele lor.
Sunt mii de astfel de oameni care au simțit ceva rău și demonic. Chiar la mulți ani după o asemenea experiență, continuă să bântuie și să influențeze pe acești oameni în moduri dăunătoare; ei devin brutalizați. Ei au fost violați mintali (și câteodată fizic, după capriciul forțelor străine). Niciodată în viața lor ei nu mai simt siguranța. Se tem că în orice clipă pot fi manipulați de forțe mai presus de controlul lor.
Posibilitatea demenței sau a sinuciderii izvorâte din asemenea experiențe de hărțuială și dominare, nu ar trebui să fie neglijată. Nu oricine poate să se integreze cu succes în ororile pe care experiențele OZN pot să le aducă. Strieber însuși mărturisește că experiența contactului este atât de stresantă, încât oamenii care nu se integrează acesteia "sunt adesea sfărâmați".
Ca și în alte forme ale ocultului, întâlnirea produce adesea unul sau două lucruri mai frecvent:
1) integrarea și transformarea ocultă, dar câteodată
2) demența sau moartea. Strieber spune mai departe: "Îmi doresc să pot crede că asemenea experiență nu a rănit niciodată pe nimeni. Dar nu pot să cred asta, nu sub stresul groaznic în care am fost... A fost intolerabil. Cu o zi înainte să-l întîlnesc pe Budd Hopkins (un cercetător OZN) aproape că am sărit afară pe fereastră."
Stuart Goldman, un ziarist, a vorbit cu Whitlery Strieber de mai multe ori și a cercetat OZN-urile ca un reporter sceptic. După descrierea întîlnirilor lui Strieber cu ființele OZN, la care el se referă ca la "chinuitorii lui" el furnizează următoarea discuție:
Dar adevărata întrebare rămîne. Cine sunt aceste ființe care aparent se bucură să producă dureri nespuse unor victime nevinovate? Elaine Worganelli, una din oaspeții la întîlnirea lui Strieber, a venit cu simplul și totuși glacialul răspuns. Concluzia lui Worganelli este că Strieber nu este contactat de vizitatori prietenoși, ci de demoni..."
"Oamenii pot fi fraieriți de draci." spune Worganelli. "Un duh drăcesc poate să-ți spună orice. Lor le place să te prostească. Acești oameni(cei contactați de OZN) sunt preluați de OZN și cu cât mai mult te împaci cu această idee cu atât este mai greu să scapi de sub controlul lor."
Dar cu ce scop fac OZN-urile acest lucru? ?Eu cred că acești oameni sunt folosiți pentru a da naștere unei mișcări anti-cristice." a spus Worganelli despre cei posedați.
"Ce m-a enervat a fost când el (Whitley) s-a referit la Domnul și la îngerii lui ca la "naziștii văzduhului". Când a spus asta m-am gândit "O, băiete. Până aici. Eu am plecat."
Goldman comentează: "Unii ar putea spune despre Worganelli că este o creștină fanatică. Oricum ea nu este singura care a ajuns la concluzia că vizitatorii lui Strieber - și respectiv cei ce violează mii de oameni - nu sunt altceva decât demoni de modă veche, care fac ce se pricep mai bine: fură suflete."
După ce citează un număr de cercetători care au ajuns la concluzia că fenomenul OZN este drăcesc sau demonic, Goldman oferă observațiile doctorului Walter Martin, o recentă autoritate a cultului și ocultului, care ia spus: "Marea problemă este nu "ce" sunt ei ci "cine" sunt ei". Martin scrie: "Cheia problemei este teologia lor. Toți spun același lucru, vorbesc de rău despre Biblie. Acest lucru îmi spune că aceea ce Biblia spune că va avea loc, are loc chiar acum. Tu te confrunți acum cu o altă dimensiune a realității ce este adesea menționată de Biblie. Este numită ?regatul prințului puterii văzduhului". în alte cuvinte aceasta este o manifestație supranaturală pe care creștinismul, islamismul și iudaismul ar numi-o demonică."
"Iată" spune Martin "eu nu cred că este un drac după fiecare tufiș sau copac. Spun doar că, la ce ne-am putea aștepta la sfârșitul veacurilor în cultura noastră avansată? Ne-am aștepta la o manifestație care s-ar potrivi în rama timpurilor noastre. Cum am putea fi atrași mai bine decât prin vizitatori intergalactici?... Noi suntem obsedați de ei!"
Stuart Goldman, un reporter "cu nas bun" își încheie cercetarea cu următoarele comentarii:?... faptul neplăcut este că nu pot minții cincizeci de mii de oameni. Ceva este aici - să probezi oamenii, să-i inspectezi și să plantezi gânduri în mințile lor, manipulândule corpurile - tratându-i, într-un fel, ca pe niște vite. Este aceasta doar o uriașă glumă cosmică sau este vorba de un complot mult mai sinistru? Vedem noi formarea unui nou cult,foarte distructiv un cult în vederea căruia este eliminarea oamenilor care sunt "nepotriviți" pentru a putea trăi în Lumea Nouă ce va veni?
Există într-adevăr ființe demonice care plutesc în văzduh, căutând pe acei candidați a căror minți pot fi invadate și umplute cu basme și minciuni - îngrășându-i pentru a fi omorâți? Răspunsul nu vine ușor. Dar orice scenariu ați alege declarația lui John Keel trebuie să ne sune în urechi? Pământul nu este nelocuit" spune Keel ?este infestat". În concluzie, nimeni nu poate transmite adecvat, teroarea și tragedia care îi urmărește frecvent pe cei care au o experiență adâncă cu ființele OZN
Fenomenul este clar demonic. În biblioteca noastră și în arhivă avem peste o mie de cazuri de contact OZN ce pot fi descrise doar ca demonice. Cititorii interesați pot consulta sute de exemplare în literatura documentată, cum ar fi revista ritanică? Revista farfuriilor zburătoare". În calitate de veteran în cercetarea fenomenului OZN Janet Gregory spune: "... trăsăturile citate mai sus ca aparținând demonilor se ivesc din nou și din nou în rapoartele despre OZN" Tot din această cauză Jonathan Caplan (cercetător OZN) spune că "un punct tare de părere (acum există) face campanie pentru termenii de referință pentru investigația OZN, să includă subiecte ca religie ocultă, parapsihologie, spiritualism, folclor și demonogie".
Cum ilustează natura demonică a fenomenului OZN cei ce pretind a fi în contact strâns cu OZN-uri sau ființe OZN?
Dacă fenomenul OZN ar fi extraterestru, pare puțin ciudat că ființele avansate întovărășite cu ei ar acționa în comunicarea lor la fel cum fac demonii cu gazdele lor oamenii- prin diferite forme de spriritism. Mulți cercetători au observat izbitoarele paralele între metodele cotactului OZN și cele găsite de obicei în lumea ocultului. în cartea lor "necunoscutul" cercetătorii Clark și Coleman observă că mediumurile și modernele contacte OZN sunt unele și aceleași". În majoritatea cazurilor experiența contactului,care compromite miezul enigmei, are loc într-o stare stricată a conștiinței... Nu vedem altă alternativă decât să privim contactul cu farfuria zburătoare,ca fiind un medium spiritualist modern, la zi, religios, mistic,...
Experimentatul cercetător psihic și profesor la colegiu, Brad Steiger, observă deasemenea că în timpul comunicării cu pretinșii extratereștrii cei mai mulți dintre contactați sunt aproape indestingibili de mediumi la o ședință. De aceea Trevor James observă că unii contactați stabilesc comunicarea cu ființele OZN "după măsuri pregătitoare aproape asemănătoare cu cele ale unei ședințe..." Bryant și Helen Reeve au petrecut doi ani și au călătorit peste 23.000 mile, intervievând și trăind cu contactații OZN în cartea lor "Pelegrinajul Farfuriilor Zburătoare" ei observă că ,contactul între oameni și ființele OZN are loc în mod caracteristic prin metode oculte. Ca exemplu ei înscriu pe listă : scrierea automatică, telepatia, mediumurile, meditația orientală, materializările psihice, așa numitele înregistrări "Pkashic" și multe altele.
O autoritate în religie, Dr. Robert S. Ellwood, de la Universitatea și California de Sud observă pentru contactații OZN cât și pentru mediumii spiritualiști:
Ambele tipuri de grupuri folosesc aceleași metode de comunicare: viziune șicălătorii uluitoare, vorbire și scris prin transă, cercuri de ședințe și telepatie. Apropiata interacțiune dintre spiritism și cultul OZN nu este surprinzătoare, pentru că între aceste culte este un schimb mare de persoane... în unele cazuri contactații au rostit prin transă, mesaje din partea OZN-urilor într-un mod identic cu propovăduirea prin transă a spiritismului. în ce privește contactații, în altă parte el sublinează următoarele: "Practicile și formele lor de exprimare par în cea mai mare parte derivate din spiritism, cu principalul contact jucând rolul unui medium major."
Din nou motivul pentru care aceste legături dintre fenomenul OZN și mediumism sunt așa de naturale, este pentru că fenomenul OZN este o formă a fenomenului mediumistic, doar că este împachetată mai cu iscusință. De exempludacă examinăm "Enciclopedia Științei Psihice" a cercetătorului psihoanalist și psihic Dr. Nandor Fodor, aflăm în ea o bogăție de informații nu doar despre lumea ocultului în principal mediumism și spiritism,dar și despre fenomenul OZN. Din nou și din nou în sute de cazuri, fenomenul pe care îl citează din ședințe de mediumism și ocultul sunt extrase chiar din ufologia modernă. Nu surprizător cercetătorul psihic D. Scott Rogo a observat cu exactitate că istoria mediumului este lăsată în dezordine cu relatări despre asemenea contacte (OZN).
Atât în lumea OZN-urilor cât și în cea a ocultismului, cei contactați experimentează o schimbare radicală în viețile lor care aproape întotdeauna implică o schimbare drastică atât în personalitatea lor cât și în concepția despre lume care acum sunt complementare ocultismului. Câteodată aceste transformări radicale au loc din simplul fapt că martorii au fost prinși în raza de lumină a OZN-ului.
Poate nu există un semn mai izbitor al ocultismului decât acela de a fi posedat de un duh.Există într-adevăr mii de cazuri documentate, multe dintre ele sfârșindu-se foarte urât. Dar acest fenomen este similar, dacă nu chiar identic cu posedarea contactaților OZN, la fel ca unele cazuri de întâlnire apropiate cu OZN Fie în lumea ocultului sau în ufologie, persoana este preluată de ființa invadatoare, câteodată voluntar, câteodată involuntar,și controlată de acea creatură pentru cine știe ce scopuri ce ea le are în minte.
Printre contactații OZN sau alții care comunică personal cu pretinșii extraterestrii, sunt deasemanea mii de cazuri ce pot fi denumite posedări de spirit. Incidente de posedare sunt menționate de Keel, Steiger, Norman, Valeea, Schwartz, Reeve și de o duzină de alții. într-adevăr un mare număr de faimoși contactați OZN au avut o pregătire ocultă sau mediumistică chiar înainte de contact: Adamski, Van Tassle, Wenger, etc. până la modernul Whitley Strieber. De fapt noi am vorbit personal cu un număr de așaziși contactați care au fost în mod clar posedați de demon. Și mulți mediumi posedați de un duh demonic, care nici măcar nu caută comunicarea cu OZN, pot să sfârșească prin a fi contactați și devenind canale atât pentru "morți" cât și pentru "extratereștri".
Faptul că aceste presupuse ființe avansate dintr-un spațiu exterior preferă să posedeze pe contactații lor după o metodă a demonilor este o evidență în plus că avem de-a face cu un fenomen ocult.
Sunt aceste "mesaje speciale " pe care pretinșii extratereștrii pretind că le dau omenirii asemănătoare cu cele găsite în lumea ocultului?
Dacă într-adevăr am fi contactați de civilizații extraterestre mult avansate față de noi, ne-am putea aștepta la câteva evidențe, în favoarea acestui lucru, în miile de mesaje ce au fost înregistrate de contactele lor umane. Din nefericire, aceste mesaje nu reflectă o cultură înalt avansată științific mai degrabă ele reflectă decadența păgânismului antic și a ocultului. De fapt mesajele așazișilor extratereștri, începute în anii 1950, sunt puțin diferite de mesajul religiei moderne New Age (Noua Eră). S-ar putea chiar susține că cei contactați de OZN au început mișcarea modernă New Age. Totuși noi am examinat înregistrările unor asemenea mesaje și cum am observat mulți cercetători, nimeni nu poate să nege că ni se oferă același ocultism de pe vremuri. Brad Steiger,care a investigat sute de cazuri, mărturisește că " fie bărbați sau femei ce pretind a fi în contact cu frații din spațiu sau duhuri din planul astral toți vin în mod independent cu aceleași comunicări."
E.A.I Mackay observă , "Este un fapt interesant că informația câștigată datorită implicării umane cu ființe extraspațiale , în câmpul ufologiei este oglindită aproape cu exactitate de ceea ce s-a înțeles în cadrul fraternităților din Esoteric, din timpuri străvechi".
O autoritate în domeniu John Keel observă că înesfârșitele mesaje din partea celor din spațiu ar umple acum o bibliotecă și în timp ce comunicatorii pretind a reprezenta o altă lume , conținutul mesajelor lor este identic cu cel al mesajelor primite de mediumi și mistici".
De care sunt mesajele primite de la acești extratereștrii avansați din spațiu? Potrivit însemnărilor ce le-am citit din cărțile celor contactați, ei învață
1) că religia biblică este falsă și demodată;
2) că omul trebuie să-și dezvolte abilitățile psihice;
3) că suntem în pragul unei ere noi (New Age) de iluminism ocult;
4) că Dumnezeu și omul sau creația fac parte (sunt formați) din aceeași esență divină și
5) că ființele extradimensionale sunt acum prezente să asiste omenirea părăsind " căile vechi" și adaptându-se Erei Noi (New Age) de avansare spirituală. Nu ar trebui să neglijăm această temă ce se repetă , că s-ar putea să fie necesare unele forme de drastic control social autoritar, pentru a asigura supraviețuirea acestei planete.
Ființele OZN: Ce alte evidențe ar conduce o persoană la concluzia că ființele OZN nu sunt extraterestre, ci fac parte din lumea ocultului?
Pe întreg globul sunt zeci de mii de cazuri raportate în legătură cu "ființe OZN", mii dintre ele implicând rapoarte de hărțuire la adresa oamenilor. Aceste ființe variază ca mărime de la doar câțiva centimetri până la 20 picioare, dar de obicei între 4 și 7 picioare. Ei par sub forme de oameni sau humanoizi, roboți sau asemănători cu oamenii,forme bizare sau spectrale. Câteodată aceste ființe manifestă o ostilitate intenționată față de oameni, ostilitate ce sfârșește prin ai răni fizic sau psihic și chiar prin a fi posedați de acea ființă. De cele mai multe ori ființele OZN simulează o distanțare de oameni, sau în cazurile de contactați o "preocupare" sinceră. Câteodată, la fel ca OZN-urile, aceste ființe apar independent în spațiu și timp tridimensional în vreme ce de alte dăți ele există doar în experiența "observatorului".
Morfologia ocupanților OZN sugerează legături cu pământul - nu ca un spațiu din afară. Clasificarea ființelor OZN corespunde limpede cu cea a creaturilor folclorului istoric, mitologiei, demonologiei și ocultismului într-o largă varietate de timpuri și culturi. Faptul că ființele OZN se potrivesc tiparelor istorice ale unei existențe anterioare de asemenea tipuri morfologice, din multe tradiții oculte susține teoria că ele sunt specifice acestei planete. Atât Lawson cât și Vallea au făcut o muncă interesantă și importantă în acest domeniu. Este semnificativ faptul că însuși Lawson observă că diavolul "este un polimorf și astfel poate lua orice formă imaginabilă, sau să-și schimbe mărimea după cum vrea".
Orice ar fi ființele OZN, ele nu sunt ființe fizice din lumi materiale tridimensionale în spațiu. Dați-ne voie să cităm o ilustrație care arată de ce credem acest lucru. Dacă examinează cineva celebrul text "Apparitions" (apariții) al parapsihologistului și prim-președinte al Societății pentru Cercetare Psihică, George N.M. Tyrrell va întâlni o uimitoare descriere a caracteristicilor ființelor OZN, deși această carte se ocupă cu entități,strigoi și apariții spectrale (fantome) din lumea ocultului. Din nou și din nou, descrierea lui se potrivește cu experiențele celor ce au fost în contact cu ființe asociate cu OZN-uri. Tyrell sugerează că că sunt mai multe caracteristici importante asociate cu apariții oculte. Acestea sunt:
1) sunt moduri diferite prin care aparițiile se pot face neîncetate în spațiu;
2) aparițiile nu au baze fizice actuale
3) aparițiile vor imita în mod intenționat o percepție normală, deși nu sunt obligate să facă așa;
4) aparițiile includ tot felul de trăsături adiționale, pe lângă figura centrală, și figurile adiționale și cea centrală iau ființă în același mod;
5) aparițiile, fie ele vizuale sau auditive, pot fi colective câteodată (experimentate de mai mulți oameni)
6) câteodată aparițiile sunt însoțite de emoții reci
7) câteodată aparițiile sunt însoțite de emoții subiective sau de alte feluri.
Tyrell observă că una din caracteristicile apariției este remarcabila imitare a unei percepții normale. "Atât cât poate, o apariție, apare, și țelul ei este să se comporte exact cum s-ar comporta o ființă umană vie, în împrejurările date". Se comportă ca și cum este conștient de împrejurimile sale, se distinge în spațiu, apare real și solid, și este atât de "clar și vioi în ce privește detaliul, cât și culoarea și țesătura îmbrăcămintei." La fel ca o persoană reală.
În plus, deși în spațiu nu este nici o prezență fizică, ceva este vizibil prezent în spațiul fizic, ca un solid vizual. "Aparițiile combină atunci două calități. Ele sunt:
a) nou-fizice în caracter, totuși când își dau silința,
b) sunt indestingibile de figurile materiale, percepute normal, atât cât privește simțul văzului și al auzului... nu este un lucru neobișnuit pentru simțul atingerii să fie halucinat în cazuri apariționale."
Tyrell de asemenea discută apariții care includ nu doar obiecte multiple, ci chiar întreg cadrul înconjurător. El comentează: în orice sens, figura centrală este "acolo", obiectele auxiliare, figurile adiționale și mediul ambiant este tot "acolo"... Dramele apariționale nu trebuie să mai fie îngrădite la portretul unei singure persoane umane, ci au nevoie de un film cinematografic. Situația este mai degrabă una ciudată pentru că, deși nimic nu este prezent în mod fizic în spațiu, ceva (un solid vizual) este prezent în mod vizibil în spațiul fizic.