O întrebare chinuitoare
(ethos 1/99)
"Am venit în lumea aceasta și nu știm cum. Vom fi luați într-o zi din lumea aceasta și nu știm când. Dar niciodată nu putem scăpa de întrebarea: Ce va fi după aceea, la sfârșitul zilelor noastre? Vom spune, desigur, că nu ne așteaptă nimic, amăgindu-ne astfel atât de ușor. Dar ce am rezolvat?... Nu reușim să ne eliberăm de întrebarea cea chinuitoare și grea: Dacă totuși este ceva după?" O. Loy
Întrebarea aceasta este mereu evitată. De ce oare? Poate tocmai fiindcă ne temem de sfârșitul nostru, ca fiind ruperea de toate legăturile pe care le avem sau nu vrem să acceptăm limitele absolute așezate de Dumnezeu? Sau fiindcă ne este teamă să rămânem în final singuri cu noi înșine și că vom fi împinși în întuneric, fără a avea posibilitatea de întoarcere?
Unde putem căuta atunci un rost al vieții noastre și o mângâiere pentru moarte? Viața nu poate avea un sens decât în legătură cu moartea și mângâierea nu poate apărea decât dacă am găsit un răspuns viabil la întrebarea supremă a existenței noastre!
"Nu reușim să scăpăm de întrebare!" De aceea nici nu este de mirare că tocmai în această privință se ridică o mulțime de speculații și închipuiri cu privire la moarte și la veșnicie. Tema morții este evitată, ocolită, minimalizată sau idolatrizată, veșnicia este și ea negată sau împământenită. La sfârșit însă ne aflăm în fața unei nesiguranțe amare, în acest sens nu pot ajuta nici măcar rezultatele așa-numitelor "studii ale morții clinice", fiindcă experiențele la limita morții au loc de fapt tot în lumea aceasta. Nimeni nu s-a întors niciodată cu adevărat de dincolo.
Nu reușim cu nici un chip să ne eliberăm de întrebare. - Ei bine, dar cui o adresăm și de unde așteptăm un răspuns? Avem nevoie de acel Cuvânt pe care noi singuri nu ni-l putem spune. Nici moartea nu-l are fiindcă ea este mută și ne reduce la tăcere. Singurul răspuns demn de încredere trebuie să vină de dincolo, din veșnicie, de la Domnul vieții și al morții.
A crede în Dumnezeu înseamnă a accepta răspunsul la întrebarea finală dat prin Cuvântul Său. Însă acest Cuvânt este cuprins în întruparea, răstignirea și învierea Domnului Isus Cristos.
El este Singurul care a venit la noi din veșnicie. Prin El am aflat adevărul cu privire la cer și pământ, la Dumnezeu și om, la viață și moarte. Mult mai mult decât atât: El a trăit și a suferit viața noastră pe această planetă a morții și în aceleași condiții ca și noi. Vinovăția noastră înaintea lui Dumnezeu a fost purtată de Fiul pe cruce și a fost curățită cu sângele Său.
Însă asta nu este totul. Dumnezeu L-a smuls din împărăția morților și L-a făcut biruitor al morții. El nu numai că are moartea în urma Sa, ci este și deasupra ei. De aici înainte, cei morți nu mai sunt prizonieri ai morții, ci aparțin Domnului vieții. Viitorul nostru pentru veșnicie nu depinde decât de Isus Cristos.
Cu acest răspuns pot trăi cu boala mea cea mai grea, în mijlocul acestei lumi a morții. Pot trăi cu adevărat din puterea veșniciei, pornind de la țintă și privind către țintă. Creștinii sunt iubitori ai vieții, chiar și a celei pământești, fiindcă ei o cunosc pe cea veșnică, prezentă deja în ascuns împreună cu Cristos cel înviat. Asta îmbogățește și înfrumusețează existența noastră.
Cu acest răspuns pot să mor, chiar și când trebuie să trec prin încercări și să fiu cuprins de temeri. Isus este aici și îmi este aproape. Cel ce a murit pentru mine mă însoțește în moarte și nu mă părăsește în valea umbrei morții. Zilele mele sunt numărate, însă timpul meu - mai mult încă, veșnicia mea se află în mâna Lui.
E. B.