Mie nu mi se întâmplă
niciodată nimic
Doar altora li se poate întâmpla ceva, NU mie. Indiferent dacă este ceva bun sau rău. Mulți dintre noi avem aceasta senzație, nu?Dacă aflu despre cineva ca are cancer sau că a avut un accident sau că i-a murit cineva drag, îmi zic "Săracul de el", dar sunt convins că mie nu mi s-ar putea întâmpla așa ceva niciodată. Dacă aflu despre altcineva că a moștenit o casă de 30.000 $ sau că a primit cadou o mașină de la "unchiul Sam", mă gândesc "hhmmm...", și din nou sunt convins că mie nu mi s-ar putea întâmpla așa ceva niciodată.
Avem cumva un destin prestabilit? Sunt unii dintre noi destinați spre un permanent "bine" iar alții spre un etern, fatalist și implacabil "rău"? Este "imaginea de sine" un aliat sau un dușman pentru om?
Este foarte adevărat că un copil căruia i se spune mereu "Prostule! Nu ești în stare de nimic" are șanse mari sa devină o..."legumă" în viață și într-adevăr sa nu fie în stare de nimic. Știe Biblia de ce oamenii care rostesc astfel de invective sunt considerați ucigași. Ei ucid destine. Dar, aici este vorba despre o condiționare a mediului, a factorilor externi asupra devenirii unui om.
În ceea ce privește destinul veșnic, cred că acesta depinde doar de alegerile și deciziile individuale ale fiecăruia, raportate la jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce.
Omul nu este în matricea "Procesului" lui Kafka, chiar dacă Pavel spune că "pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Sau." Dar în Ezechiel 18, Dumnezeu Însuși spune: "Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?" Exact pentru aceasta a venit Cristos - să caute și să mântuiască pe cei pierduți.
Prințul Miskin, "idiotul" lui Dostoievski, este cumva unul care se lupta cu niște arme ciudate să-și învingă destinul implacabil? Am avut un coleg care părea "idiot" conform standardelor lumii, cu toate că era cel mai bun la analiza matematică. Dar el nu era "idiot", ci L-A ÎNTÂLNIT ÎN MOD PERSONAL PE CRISTOS. De ce părea "idiot" pentru cei "trecuți de dragostea dintâi"? Deoarece el le spunea tuturor despre dragostea lui Cristos, de la profesorii de facultate, până la țiganii din tramvaiul 2. Era "nebun" pentru Cristos.
De când eram mic, textul din Ezechiel 33 mi-a rămas ca un lait-motiv în urechi: Dacă străjerul va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trâmbița și va da de știre poporului, și dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiței nu se va feri, și va veni sabia și-l va prinde.., ...dacă însă străjerul NU va suna din trâmbiță..." Atunci mi-am dorit să ajung "străjer".
Se vede clar - alegerea străjerului este să anunțe pericolul sau să tacă, DAR a celui care aude trâmbița străjerului este alegerea finală. Cel care aude trâmbița decide singur dacă ia atitudine, luptă sau continuă... să doarmă.
Folosind un exemplu profan, aș spune că este ca atunci când vezi o piesă de teatru de 2 sau mai multe ori. ȘTII EXACT ce urmează, dar nu intervii. Scenaristul are libertatea să aleagă pasul următor pentru actorii lui.
Fiecare dintre noi este un actor în fața îngerilor, iar scenaristul, cel care dictează pasul următor, este voința noastră liberă. Liberă de pe la Eden încoace.
Eu cred ca Dumnezeu ȘTIE EXACT ce urmează, dar ne dă voie să alegem singuri. Ne respectă personalitatea. El intervine doar atunci când Îl rugam!!
Nu cred în predestinare. Nici în zodiace, horoscoape sau minciuni de umplut pagina de ziar sau timpul de emisie la radio și TV. Dar CRED în planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Și mai cred în libertatea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o de a decide singuri să rămânem în planul Lui, să împlinim planul Lui pentru viața noastră, sau să ieșim "în decor", să împlinim planul "celuilalt". Atunci ne "auto-predestinăm" singuri (dacă există un asemenea termen). La iad de cele mai multe ori.
Dacă totuși alegi să împlinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta și mergi misionar la tribul Auca, fiind ucis apoi de sulițele lor, (cum s-a întâmplat cu Jim Elliot și prietenii lui misionari) ce explicație ar mai putea fi?
O posibilă concluzie ar putea fi că de multe ori aducerea altor oameni la viață, cere moarte. Chiar și noi am fost aduși la "Viață" prin moartea LUI. Poate că se face lumină în dilema destinului și a fatalității când redefinesc moartea. Fie o boală, fie un accident, fie pierderea cuiva iubit.
"Decorul" se luminează dintr-o dată, ca în "Nabucco", atunci când aplic cuvintele lui Pavel, ROB al lui Cristos: "Căci pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un CÂȘTIG."
Acum sunt LIBER pentru că nu mă mai tem de moarte.
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timișoara