IDOLI INUTILI
Chiar dacă abia se mai acceptă acest lucru în cadrul discuțiilor publice, totuși Biblia conține critici aspre la adresa religiilor. Epistola către romani sintetizează situația omului și calea mântuirii astfel:
- Orice om trăiește într-o stare de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și este un păcătos (Romani 3:1-20).
- Această răzvrătire nu poate fi rezolvată prin nici o faptă bună în cadrul Legii lui Dumnezeu (3:19-20).
- Există o singură cale de salvare din fața mâniei lui Dumnezeu: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit în locul nostru, pentru păcatele noastre, pe crucea de la Golgota (3:21-26). Cine crede în Isus, se bizuie pe jertfa Sa și recunoaște justețea pedepsei divine, va fi justificat înaintea lui Dumnezeu și este salvat (3:27-31).
Înaintea acestui paragraf din epistolă, apostolul Pavel descoperă de ce fiecare om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu, fiind totodată conștient de acest lucru (1:18-32). Mânia lui Dumnezeu se îndreaptă, pe de o parte, împotriva lipsei unei relații a omului cu EI și, pe de alta, împotriva relației distruse dintre oameni. Acești oameni înăbușă adevărul (vers. 18). Ce vrea să spună cu asta? Pavel se justifică: "...fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu" (vers. 19). De fapt, Dumnezeu nu este vizibil în mod direct. Totuși de la crearea pământului este cu putință ca prin reflectare să se înțeleagă că la originea creației trebuie să se afle o Persoană care are puteri nemărginite (vers. 20).
Omul provoacă mânia lui Dumnezeu prin nerecunoștința lui față de Creator ca și prin diversele sale surogate religioase (vers. 20-23). Problema nu este deci numai dacă există sau nu Dumnezeu, ci în egală măsură cui îi slujește omul, pe cine glorifică cu viața lui.
Pentru a nu fi nevoie să-I mulțumească Creatorului, omul își creează substitute. EI își sucește gândirea și credința, înlocuind Creatorul cu creația Sa: "(oamenii) ...au schimbat slava Dumnezeului nemuritor" și anume în icoane care seamănă cu oameni sau animale (Romani 1:23). În locul Dumnezeului invizibil apar reprezentări vizibile. Dumnezeu este înlocuit. Slava și cinstea ce I Se cuvin capătă o altă adresă. Astfel omul își creează o religie proprie. Odată se înalță pe sine la rang de dumnezeu, altă dată slăvește o altă persoană în viață sau divinizează imaginea unui defunct. Însă indiferent că se închină unui animal sau unei pietre, "mamei pământ" sau banului - toate sunt acțiuni surogat, prin care o parte a creației este așezată în locul Creatorului.
În Vechiul Testament găsim lungi pasaje ce fac o serioasă critică la adresa religiei. Profeți cum ar fi de exemplu Habacuc, își bat joc de oamenii care mai întâi își cioplesc cu mâna lor imaginea unui idol și apoi i se închină: "La ce ar putea folosi un chip cioplit pe care-I cioplește lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care învață pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-și pună încrederea in el, pe când el făurește numai idoli muți? Vai de cel ce zice lemnului: `Scoală-te!' și unei pietre mute: `Trezește-te!' Poate ea să dea învățătură? Iată că este împodobită cu aur și argint, dar în ea nu este un duh care s-o însuflețească" (Habacuc 2:18-19).
Isaia scrie: "Toți cei ce fac idoli sunt deșertăciune și cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic" (44,9). Cuvântul ebraic folosit în Vechiul Testament pentru "idol" înseamnă, tradus literal, "nulitate"; idolii nu sunt decât lemn, pietre sau animale - ceva creat, care, în principiu, îi este inferior omului.
Totuși acest lucru uneori nu se mai observă. Goana după practici religioase înlocuitoare, conștiința propriei vinovății pot fi atât de mari și de greșit îndrumate, încât oamenii îngenunchează la picioarele chipurilor cioplite de ei înșiși și imploră mântuirea. Isaia descrie astfel lucrurile: "Cu ce mai rămâne (din copac), face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă și strigă: Mântuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!" (44:16-17).
Dumnezeilor făcuți de mâna omenească Ieremia le pune în față pe Creatorul viu și invizibil al universului: "Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic... El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui" (Ieremia 10,10 și 12).
În Noul Testament stă scris cum Pavel își susține reflecțiile sale și în controversele directe cu reprezentanții altor religii (vezi Faptele Apostolilor 14 și 17). În renumita cuvântare ateniană, în fața întregii adunării de filozofi de vază, el argumentează: "Dumnezeul care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domn al cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva, El care dă tuturor viață, suflare și toate" (Faptele Apostolilor 17:24-25). Noi oamenii n-ar trebui să socotim că "ceea ce este dumnezeiesc este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugul și născocirea omului" (vers. 29).
Cercetătorul german în domeniul religiilor Thomas Schirrmacher comentează: "Omul are nevoie de religii, fie ele teiste sau ateiste, fie ele celebre sau mascate, pentru a putea suprima adevărul că există un Creator care îi cere socoteală pentru viața sa. Omul își creează o religie care pare a fi mai convenabilă decât a-L slăvi și sluji pe Creator. El își creează dumnezeii săi, în loc să recunoască faptul că el însuși a fost creat de Dumnezeu și este răspunzător față de El".
Sfânta Scriptură conține o critică temeinică la adresa religiilor. Încercările de armonizare a diverselor religii, pentru a ajunge la unitatea lor, sunt posibile, din punct de vedere creștin, abia atunci când Biblia își pierde însemnătatea ei ca îndreptar divin pentru învățătură și viață.
Orice om trebuie să se confrunte cu existența Creatorului. Problema existenței lui Dumnezeu n-o poate trata nimeni numai de la distanță; ea atinge în mod personal pe fiecare și cere un răspuns.
Încă de la începutul Epistolei sale către romani, Pavel sintetizează în câteva cuvinte: "...ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și sau închinat și au slujit creaturii în locul Creatorului, Cel care este binecuvântat în veci!" (1,25). Ciudat, nu? Întâi apostolul vorbește despre oameni care nu-L slăvesc pe Dumnezeu, apoi își încheie fraza cu o preamărire la adresa Creatorului! El poate face acest lucru doar fiindcă are iertarea prin Isus Cristos. Din acest motiv el îi este nespus de recunoscător lui Dumnezeu și îi poate sluji și preamări. Pavel privește la lucrurile invizibile, fiindcă tot ceea ce este vizibil este și mărginit în timp; cele invizibile însă sunt veșnice.
Cui îi sunt eu deci recunoscător? Pe cine onorez cu viața mea? Acestea sunt întrebările cu adevărat decisive și răspunsul la ele determină destinul nostru pentru vecie.
R. H.