Despre suferință
De ce permite Dumnezeu suferința? Această întrebare este una din cele mai profunde taine ale vieții. Este foarte greu de dat un răspuns la ea. Nu putem găsi în Biblie nici un text în care să ni se ofere o tratare completă a acestui subiect, dar Sfânta Scriptură ne pune anumite jaloane pentru a afla câteva răspunsuri. Să împărtășim deci unele idei despre acest subiect, idei care s-ar putea dovedi folositoare.
Mai întâi, să remarcăm că Dumnezeu a lucrat și lucrează pentru ca suferința să fie ușurată. Trebuie să ne reamintim că suferința își are originea în grădina Edenului. Dumnezeu i-a dat omului libertatea de alegere, pentru ca acesta să aleagă binele sau să aleagă răul. Acea parte din alcătuirea omului, care îl distinge dintre alte viețuitoare de pe pământ, este tocmai capacitatea lui de a alege și a lua decizii morale. Omul este un agent moral liber. Satan nu le oferă copiilor săi o asemenea libertate. Adam a ales să urmeze sfatul lui Satan, și a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Astfel, alegerea lui Adam, păcatul lui, a deschis calea suferințelor omenirii.
Un studiu atent al Genezei ne arată că actul lui Adam a produs un larg spectru de suferințe: fizice, spirituale, sociale, psihologice și chiar și ecologice. Într-un sens foarte real, suferința acestei lumi a fost creată de omul însuși. Tendința de a păcătui, natura păcătoasă, reprezintă o caracteristică umană, transmisă de Adam și Eva la a doua generație de oameni și apoi fiecărei generații următoare, până în zilele noastre. Ea este o parte a naturii umane pe care am moștenit-o fiecare dintre noi. și totuși, Dumnezeu este Cel care a luat inițiativa pentru a rezolva această problemă. În grădina din Eden, EI i-a dat lui Adam o rază de speranță, promițându-i că, într-o zi, ÎI va trimite pe Fiul Său, sămânța femeii, pe pământ, pentru a distruge lucrarea diavolului și a rezolva problema păcatului și a suferințelor omului. Noi am văzut lucrul acesta împlinindu-se istoric în Domnul Isus Cristos. Prin viața, moartea și apoi învierea Sa, EI a triumfat asupra lui Satan și a păcatului și tot EI este cheia pentru soluționarea problemei suferinței. Prin moartea Sa, EI ne eliberează de sub pedeapsa păcatului. Prin viața Sa, de înviere, EI ne dă putere asupra tendinței de a păcătui, în măsura în care ÎI lăsăm pe EI să ne conducă viața. Acțiunile păcătoase ale omului, cum ar fi uciderea, furtul, violul, terorismul etc., aduc suferințe celorlalți semeni. Dacă toți oamenii L-ar lăsa pe Domnul Isus să trăiască în viețile lor, o mare parte din suferința acestei lumi n-ar fi numai ușurată, ci complet eradicată. Astfel, noi vedem că Dumnezeu n-a stat pasiv în privința nenorocirii care a dat peste om. EI a făcut tot ce trebuia făcut. De fapt, întreaga istorie se îndreaptă către un timp în care Dumnezeu va stabili domnia lui Cristos asupra întregului univers. Satan, păcatul și suferința vor fi eliminate totalmente. Dumnezeu promite să ne elibereze de sub pedeapsa și de sub puterea păcatului și, într-o zi, EI va crea ceruri noi și un pământ nou în care oamenii vor trăi liberi de prezența păcatului și a suferinței care este asociată cu păcatul.
Noi trebuie să ținem minte că Dumnezeu a acționat în favoarea noastră pentru a curăți lumea de suferință. și faptul uluitor este că a făcut lucrul acesta suferind EI Însuși. EI este Tatăl care a fost martor la torturarea și uciderea unicului Său Fiu. Dumnezeu, care L-a iubit pe Fiul Său, L-a lăsat să sufere pentru ca tu și eu să putem fi scăpați de suferință. Datorită patimilor și morții Domnului Cristos, aceia care L-au primit pe EI ca Mântuitor al lor personal, vor fi scăpați de cea mai intensă suferință imaginabilă: eterna separare de Dumnezeu.
În suferința lui Dumnezeu Însuși trebuie să vedem marea Lui dragoste. Nu este necesar să încercăm a evalua caracterul lui Dumnezeu și să judecăm dacă EI este un Dumnezeu iubitor sau nu, atunci când privim la suferințele noastre. Numai în clipa în care privim la crucea Domnului Isus, vom ajunge să cunoaștem și să experimentăm adâncul iubirii lui Dumnezeu față de noi.
Astfel, vedem că Dumnezeu are un plan pentru eliminarea suferinței. Dar de ce nu îndepărtează Dumnezeu acum întreaga suferință din lumea noastră? Doar are puterea s-o facă! De ce nu-și exercită EI acum această putere spre binele omenirii?
În primul rând, dacă Dumnezeu ar vrea să elimine tot răul de pe planeta aceasta, ar trebui să-i elimine pe toți oamenii răi. Și oare cine n-ar intra în această categorie? "Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Dumnezeu a ales să acționeze pentru transformarea omului rău, nu pentru eliminarea lui. Chiar zilele trecute am primit o scrisoare în legătură cu un deținut condamnat să moară pe scaunul electric. Cu douăzeci și patru de ore înainte de execuție, aceasta a fost amânată. Datorită apropierii atât de mari de moarte, omul a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu în mod personal, primindu-L în inimă pe Domnul Isus Cristos și de atunci a început să-L mărturisească și celorlalți condamnați la moarte. Douăzeci și doi dintre aceștia studiază acum Biblia împreună cu el. Ei au fost cu toții îmboldiți de experiența lui, moartea a devenit pentru ei o realitate; acum prin relația lui personală cu Dumnezeu și mărturia lui, el este folosit de Dumnezeu chiar acolo, în secția condamnaților la moarte. În Cristos, noi putem deveni oameni noi. "Dacă este cineva în Cristos, el este o nouă creație. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17). Dumnezeu poate face mult bine prin orice viată care Îi este predată Lui.
În al doilea rând, dacă Dumnezeu ar elimina tot răul de pe planeta noastră, dar I-ar lăsa totuși cumva pe om pe ea, ar însemna că esența a ceea ce este omul a fost distrusă. Omul ar deveni un robot. Dați-mi voie să vă explic ce vreau să spun prin aceasta. Dacă Dumnezeu ar elimina răul prin programarea omului pentru a întreprinde numai acțiuni bune, omul și-ar pierde caracteristica lui distinctivă și anume capacitatea de a alege. EI n-ar mai fi un agent moral liber; ar fi redus la statutul de robot. Să mergem un pas mai departe. Roboții nu iubesc. Dumnezeu I-a creat pe om cu capacitatea de a iubi. Dragostea se bazează pe dreptul cuiva de a alege să iubească. Noi nu putem forța pe cineva să ne iubească. ÎI putem forța doar să ne slujească și să ne asculte. Însă adevărata dragoste se întemeiază pe libertatea individului de a alege să iubească. Omul ar putea fi programat să facă binele, dar elementul iubire ar fi pierdut. Dacă omul ar fi forțat să facă binele, suferința ar fi eliminată; dar eliminată ar fi și dragostea. Cum s-ar putea trăi într-o lume fără dragoste?
Vedem prin urmare că, dacă Dumnezeu Și-ar folosi puterea ca să elimine răul acum, aceasta nu ar fi o soluție pozitivă în problema suferinței. Rezultatul unei asemenea acțiuni ar crea dileme Și mai mari: ori omul ar fi redus la nivelul de robot pentru o lume fără dragoste, ori el ar fi totalmente anihilat. În realitate, ceea ce-L reține pe Dumnezeu de la îndepărtarea răului din lume printr-o acțiune a puterii Lui, este tocmai dragostea Sa. Planul lui Dumnezeu este să îndepărteze răul printr-o manifestare a dragostei Sale, demonstrată pe crucea calvarului. În dragostea lui Dumnezeu găsim cheia rezolvării definitive a problemei suferinței. Așadar, răspunsul la această problemă milenară se află în înțelegerea și aprecierea caracterului lui Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care I-a descoperit lov. După ce a fost lipsit de toată averea și de toți copiii săi, după ce boala oribilă de piele a îndepărtat de la el pe frații săi și i-a făcut pe cei ai casei să-I privească ca pe un străin, într-o culme a suferinței și a nedumeririi cu privire la cauza pentru care i se întâmplă toate acestea, Dumnezeu i S-a revelat lui lov în diferite aspecte ale caracterului Său. Lui lov i-a fost făcută o copleșitoare demonstrație a înțelepciunii lui Dumnezeu. Prin experiența aceasta, lov a ajuns să-și dea seama că se poate încrede în Dumnezeu pe baza caracterului lui Dumnezeu. Cu toate că lov n-a putut înțelege scopul ultim al acțiunilor lui Dumnezeu, el s-a putut încrede, pur și simplu, în Dumnezeu. Datorită faptului că Domnul cunoaște și înțelege toate lucrurile, noi ne putem încredința Lui, știind că EI va proceda cu noi cum este mai bine. Întotdeauna vor exista secrete în spatele acțiunilor lui Dumnezeu și motive pentru care noi nu putem cuprinde aceste secrete. Dumnezeu este infinit; omul, în schimb, este finit. Cunoașterea noastră și înțelegerea noastră sunt limitate. Dar, bazându-ne pe ceea ce știm despre caracterul lui Dumnezeu, demonstrat în chip suprem la cruce, putem fi încredințați că EI face ceea ce este mai bun pentru viețile noastre.
O scriitoare creștină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viata, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră și noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta, nu se văd decât capete de ață și noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de ață dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârșită a planului Său pentru întreaga noastră viață. "Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său." (Romani 8:28).
Billy Graham