INDEX

 

 

Cine se potrivește cu cine?

 

Pentru moment, să lăsăm deoparte aspectul exterior - chiar dacă el este atât de important între tineri. Noi dorim însă mai mult. Ne interesează o potrivire, o armonizare pe tărâm sufletesc. Unele principii de bază ne vor fi de folos să abordăm problema.

Ambele situații sunt de fapt posibile: doi oameni foarte deosebiți, chiar opuși, se pot completa în mod armonios, în timp ce alți doi oameni - tot niște firi opuse - nu se înțeleg deloc. Sau există parteneri asemănători, care trăiesc în armonie, în timp ce alți doi oameni, apropiați ca și caractere, găsesc că acest lucru îi frustrează. Cum poate fi explicat acest lucru?

În mod evident, încercarea de a uni doi oameni pe baza unor scheme psihologice eșuează din start. Nu există nici o rețetă general valabilă. Ceea ce noi considerăm a fi o armonie, o potrivire sufletească, depinde mai degrabă de felul în care abordăm o prietenie și o întreținem.

Dacă este vorba de o prietenie care are ca scop căsătoria, atunci natura, felul, temperamentul celuilalt trebuie să acționeze efectiv în mod simpatic și plăcut. Dacă o anumită persoană are un caracter care, după un timp, te calcă pe nervi, atunci în mod natural este blocată o relație mai profundă, și trebuie ținut cont de acest lucru; lucru valabil chiar dacă celălalt are o înfățișare cu adevărat plăcută.

Din nefericire, în cadrul alegerii partenerului, acest principiu este adesea împins într-un plan inferior. Este ignorată rațiunea pentru simplul fapt că cineva este atât de fascinat de trupul celuilalt. Dar atenție! În clipa în care astfel de parteneri s-au căsătorit și s-au obișnuit cu înfățișarea partenerului și cu atracția trupească, caracterul și temperamentul celuilalt vor ieși cu siguranță iarăși în prim plan. Atunci "călcatul reciproc pe nervi" va crește într-o asemenea măsură încât însușirile exterioare, care anterior fuseseră admirate, au dintr-o dată un efect negativ.

Sentimente diferite

Bineînțeles că este bine să se știe ce înclinații are celălalt, însă eu pun prea puțin preț pe încercarea de a consulta diverse constelații psihologice pentru a afla dacă există o potrivire între două persoane. De exemplu, un tip sanguin se potrivește mai bine cu unul coleric sau cu unul melancolic? Sau o persoană introvertită se potrivește mai bine cu una extravertită sau tot cu una introvertită?

Ceea ce noi percepem ca fiind o "potrivire lăuntrică", depinde mai ales de aptitudinile sufletești de care am vorbit deja.

Chiar un om care percepe multe lucruri altfel decât noi, ne oferă posibilitatea de a ne lărgi propriul orizont, învățând să-l înțelegem tot mai bine.

Pentru a ne putea închipui mai bine această situație, să numim unul din tipurile de caracter ca fiind cel emoțional vertical, iar pe celălalt emoțional orizontal.

Oamenii tipului orizontal sunt orientați mai mult spre înainte. Ei abordează prezentul într-un mod realist, gândesc la viitor, sunt practici, lucizi, obiectivi, hotărâți, în schimb, au puțin interes și înțelegere pentru procesele lăuntrice mai profunde, pentru analize ale personalității sau experiențe de comuniune valoroase. Ei abia dacă sunt romantici și din această cauză trec drept reci, închiși sau distanți.

Sensibilitatea lor este de fapt la fel de mare ca cea a tipului vertical, însă este dispusă altfel, fiind îndreptată mai degrabă către latura practică a vieții.

Dimpotrivă, persoana cu o emotivitate de tip vertical are o trăire sentimentală profundă. "Senzorii" săi lăuntrici captează cele mai diferite semnale (fără însă a le putea întotdeauna înțelege sau interpreta în mod corect).

Pentru el este de neconceput un mod de viață superficial, ca și o relație bazată numai pe o comuniune practică, lucidă. El cunoaște profunzimile sufletești ale unui om, chiar dacă el însuși nu reușește să le sondeze prea bine pe ale sale. Cu toate acestea, pune mereu în discuție modul său de a fi și de a acționa, își analizează propriul punct de vedere, iubește semnalele delicate și subtile de înțelegere, încercând totodată să încadreze o situație mai degrabă intuitiv decât logic. Simte nevoia unui schimb profund de idei, să pătrundă în universul trăirilor celuilalt, având totodată și înclinația spre romantism și visare, dar și către tensiuni sufletești.

Sensibilitatea acestui tip este îndreptată spre profunzimi (sau și spre "înălțimi spirituale").

Ce se întâmplă când se căsătoresc doi oameni similari din punct de vedere emoțional?

În cazul a două persoane emoțional verticale

Acestea pot foarte bine să aibă parte de o armonie lăuntrică profundă, însă persistă riscul ca ele să se învârtă tot mai mult în jurul lor și să fie orbite reciproc în privința realității cotidiene. Astfel orientați, cei doi vor întâmpina greutăți crescânde în confruntarea cu viața sănătoasă, practică și ca urmare se vor ivi frecușuri între ei și se vor îndepărta tot mai mult unul de celălalt. Se vor învinovăți reciproc, eventual se vor sătura definitiv de "profunzimile sufletești" ale celuilalt, care adeseori sunt la fel de încărcate de tensiune și confuze ca cele proprii.

După cum deci ne dăm seama, o relație în care potrivirea sufletească este deosebit de bine conturată, poate fi armonioasă, dar poate da naștere și la dezacorduri mergând până la respingere.

În cazul a două persoane emoțional orizontale

Și acestea se pot potrivi în multe lucruri pentru ca astfel să pună câte ceva pe picioare. Însă la ei persistă pericolul ca relația lor să degenereze într-o companie la masă și în pat - fără vreo profunzime sufletească sau vreun zbor spiritual înalt. Același lucru este valabil și aici: legătura dintre două tipuri asemănătoare poate fi atât armonioasă, cât și foarte superficială, banalizându-se și ducând până la înstrăinare.

În cazul a două persoane emoțional diferite

Cea mai mare șansă a unei asemenea legături se află în valoroasa și importanta lărgire a orizontului, care este modelatoare de personalitate și pe care amândoi partenerii o pot experimenta, deoarece sensibilitatea celuilalt este atât de diferită de cea proprie. În acest scop este foarte important a-l asculta cu atenție pe interlocutor, a-l apropia, a învăța să-l înțelegi și să-l respecți, în felul acesta legătura devine într-adevăr o relație armonioasă.

Cu timpul, unul din cei doi va profita de natura practică, realistă a partenerului și va învăța să găsească soluții la care nu ar fi ajuns niciodată singur.

Celălalt, la rândul lui, poate conferi mai multă profunzime și o mai bună calitate sensibilității sale sufletești, împărtășind partenerului sentimentele și gândurile sale și exersând în încercarea de a-l înțelege.

Experiența arată că cele mai mari greutăți apar atunci când partenerul mai sensibil nu este luat în serios sau nu se simte înțeles de către cel mai rațional, în "profunzimea sa sufletească" el se simte singur și, mai ales, așteaptă în zadar să afle aceeași profunzime și la celălalt. Partenerul mai rațional poate căpăta, prin discuția comună, mai multă înțelegere pentru celălalt, cu toate acestea nu va sesiza niciodată pe deplin "profunzimea" acestuia.

De aceea este determinant aspectul că o persoană emoțional verticală devine întotdeauna conștientă că ceea ce pe ea o mișcă profund, nu va fi perceput cu aceeași intensitate de către partener. Ea nu poate decât să spere că celălalt va încerca s-o înțeleagă. Speranțele și așteptările false în acest sens au un efect distrugător asupra relației respective.

Persoana emoțional orizontală, pe de altă parte, se va simți repede suprasolicitată când va fi vorba de anumite discuții "angajante" și "profunde". Ca persoană având cu totul alte simțiri, ea se va putea considera ca fiind respinsă sau exclusă.

La ce ne ajută aceste gânduri în viața noastră personală? Cred că în privința alegerii partenerului -atât în cadrul contrastelor extreme, cât și al unei asemănări prea mari - este foarte oportună prudența; ba chiar ar fi indicată evitarea aprofundării unei relații în general. Am constatat că în cazul contrastelor prea puternice, acestea pot reprezenta o provocare mult prea gravă pentru individ și există riscul de a nu ajunge niciodată la o înțelegere reciprocă reală. Prea marea asemănare, dimpotrivă, ascunde tendința unei respingeri lăuntrice și poate duce la o superficialitate supărătoare, fiindcă lipsesc completarea și tensiunea necesare, care reprezintă amândouă un imbold spre învățare și creștere.

Walter Nitsche

 

 

 

INDEX