Acrobatul mării
din revista "ethos" 2/95
Probabil că nu există nimeni care să se fi plimbat pe țărmul mării și să nu se fi aplecat asupra unei cochilii ude de melc, pentru ca s-o ia și s-o admire. Numai că majoritatea cochiliilor din nisipul de la marginea mării sunt doar niște sfărâmături, tocite, în bătaia valurilor, de nisip și pietre, pierzându-și strălucirea, adevărata frumusețe și chiar viața. Unii însă își mai ascund viața în căsuța protectoare, lăsând să treacă foarte mult timp până îndrăznesc să iasă afară.
Între acești puțini, care se pot apăra de mareele aspre în nisip, pietriș, mâl sau alge, reușind să supraviețuiască, se numără și melcul reticulat (Nassarius reticulatus). Când se scurg apele refluxului, el se mai strecoară o vreme prin nisipul umed, lăsând o dâră fină în urmă, pentru a se îngropa apoi în nisip, până revine fluxul. Este destul de rar întâlnit și atinge o înălțime de doar 2,5 până la 3,5 cm. Odată descoperită urma strecurării lui, nu trebuie scormonit prea mult, fiindcă stă de regulă afundat în nisip doar atât cât traheea lui - o țeava răsfrântă situată pe cap, asemănătoare tubului de alimentare cu aer al unui submarin - să ajungă până la suprafață. Tubul ajută la respirație, iar sub apă, la preluarea și dirijarea apei pentru respirație, în afară de asta, el îndeplinește și funcția unui organ de miros.
Când adulmecă o pradă, melcul iese din nisip, se orientează făcând o serie de mișcări pendulare cu trompa, reușind astfel să se apropie de pradă, călăuzit fiind de undele de miros. Trompa nu slujește preluării alimentelor, fiindcă în acest scop are, ca și adevărații melci de uscat, o gură. Din ea, melcul scoate o țeava pe care o împinge în pradă, pe care apoi o suge. Organele lui de simț sunt atât de dezvoltate, încât poate percepe prada aflată sub apă la o distanță de peste treizeci de centimetri împotriva curentului.
Lumea lui proprie este și rămâne totuși apa mării, în care se mișcă printre alge în binecunoscutul ritm de melc. Aici, învelișul lui solid, construit din calcar, își arată plin de strălucire întreaga frumusețe sculpturală. Desigur, îi lipsește celebra spirală întortocheată, ca în cazul melcului fus, căsuța lui semănând ca formă cu o scară în spirală de un alb de porțelan căreia îi lipsesc doar vârful și ornamentele, în schimb, este prevăzut cu dungi longitudinale și transversale trasate delicat, ceea ce îi conferă o înfățișare asemănătoare unei plase de pescuit, de unde și numele pe care-l poartă.
Însă și el are dușmani, cel mai mare dintre ei fiind steaua de mare, care se poate mișca foarte iute cu cele cinci brațe ale sale. Cum ar putea însă să se apere cu mersul său de melc în fața unui dușman atât de superior? Simțind atingerea dușmanului, melcul realizează o mișcare acrobatică de care nimeni nu l-ar crede în stare, prin care reușește să se sustragă fulgerător morții sigure. De fapt el face zece salturi - un record mondial venit tocmai din partea unui melc.
Cu asta capacitățile sale admirabile nu s-au epuizat nici pe departe. Primăvara și vara devreme devine artist în depunerea ouălor. El nu execută pentru ouă niște șiraguri de perle sau chiar simpli bulgări gelatinos!, ci formează pentru ele niște vaze sau un fel de ulcioare delicate, transparente, pe care le înșiruie frumos pe alge și pe iarbă de mare, ca în cadrul unei expoziții. Ca formă și aspect, în special în privința delicateții lor, aceste "vase" pot sta alături de orice vas grecesc. Fiecărei vaze îi atribuie o parte din comoara lui de viață și anume 100 până la 300 de ouă. Ele se dezvoltă total neprotejate în aceste mini-acvarii, devenind niște mici larve. Aceste larve sunt nespus de mici și nu seamănă nici pe departe cu părinții lor. În curând vor părăsi vasul protector de sticlă și din forma lor inițială de bilă cresc patru "vele" lăbărțate, mișcătoare, ale căror margini sunt prevăzute cu o coroniță ce vibrează rapid. Numele lor științific este de larve veliger. Pe spinare se formează în decurs de câteva zile o coajă șerpuind în spirală, în care pot intra, în funcție de necesități, în întregime cele patru pânze. Larvele sunt niște înotători pe spate, fiind cei mai reprezentativi exponenți ai planctonului de coastă. Privind la microscop, cu greu poți urmări acești "fluturași de mare" strălucitori, neobosiți, agitați, care-și schimbă atât de rapid cursul.
După câteva săptămâni de permanentă fluturare, timp în care se hrănesc cu planctonul infinitezimal pe care-l filtrează, își aruncă pânzele, cad la fund și încep ca melci tineri viața propriu-zisă de melci.
Astfel se încheie un mic ciclu al vieții și ajungem să recunoaștem din nou: viața, chiar și în cel mai mic organism, este o minune, și vom fi și mai plini de uimire în fața creației, fiind cuprinși de un sentiment de preamărire a Creatorului, căruia îi vom da slavă.
Eugen Scheible